Potrivit experților din cadrul Honeywell, tool-ul ține cont de mai multe lucruri înainte să ajusteze temperatura, cum ar fi identificarea spațiilor libere, fără a avea un impact negativ asupra confortului oaspeților. De exemplu, dacă un client pleacă din camere mai multe ore la o sesiune de ski, sistemul poate detecta acest lucru și să ajusteze nivelul de încălzire, pe care să îl crească odată ce oaspetele se întoarce.
Pentru camerele neocupate, acestea pot fi încălzite sau răcite ușor, iar controlul temperaturii poate fi accelerat odată ce oaspeții se cazează, scrie ESG Today.
Potrivit Honeywell, acest pas reprezintă extinderea serviciului INNCOM dincolo de hotelurile de lux, iar printre cele mai importante lucruri de menționat se numără instalarea rapidă a sistemului și analiza hotelului și a camerelor, care poate fi realizată prin smartphone sau prin intermediul unui dashboard.
Billal Hammoud, Președintele și CEO-ul Honeywell Building Automation, a declarat că „pe măsură ce hotelurile devin tot mai conștiente de impactul negativ pe care îl au asupra mediului, acestea adoptă măsuri însemnate pentru a își reduce acest impact. Până acum, hotelurile medii s-au confruntat cu posibilitatea limitată de a alege soluțiile potrivite pentru controlul sistemelor HVAC. Acum, INNCOM Direct oferă un sistem de management energetic accesibil, disponibil prin cloud.”


Comentezi?