Mai mult, pentru prima dintre aceste ținte – cea pe termen imediat (Near-Term Target) – Genesis Property a obținut încă din 2023 validarea acesteia din partea SBTi, imediat după lansarea primului său raport privind emisiile de gaze cu efect de seră Scope 1 și Scope 2, document întocmit în conformitate cu metodologia GHG Protocol.

SBTi este o organizație neguvernamentală, non-profit, printre ai cărei fondatori se află Pactul Global al Națiunilor Unite (UN Global Compact) și Fondul Mondial pentru Natura (World Wide Fund for Nature – WWF), fiind una dintre cele mai prestigioase organizații la nivel global în ceea ce privește promovarea acțiunilor de reducere a impactului asupra mediului înconjurător.

Organzația are rolul de a îndruma companiile și instituțiile financiare din întreaga lume în activitățile lor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât acestea să își aducă propria contribuție la prevenirea și combaterea efectelor schimbărilor climatice.

SBTi concepe și dezvoltă standarde, instrumente și ghiduri care permit companiilor să-și stabilească repere pentru decarbonizare, adică obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu știința climatică. Astfel, încălzirea globală va fi menținută la niveluri care să nu poată genera apariția de fenomene climatice extreme și care să faciliteze realizarea obiectivului zero emisii nete al Uniunii Europene până cel târziu în 2050.

Țintele sunt considerate ca fiind „bazate pe știință” sau „fundamentate științific” (Science-based targets), dacă acestea sunt aliniate cu cele mai recente descoperiri ale științei climatice, luate în considerare pentru realizarea obiectivelor din Acordul de la Paris: limitarea încălzirii globale cu sub 2°C peste nivelurile pre-industriale și continuarea eforturilor de a limita încălzirea la 1,5°C față de aceste niveluri.

Următorul obiectiv major al Genesis Property, companie fondată de antreprenorul Liviu Tudor, este acela ca, cel mai târziu în anul 2026, compania să obțină de la SBTi și validarea țintei de reducere a emisiilor de CO2 pe termen lung (Long Term Target), obiectiv pentru realizarea căruia a demarat deja primii pași.

„Genesis Property devine, astfel, singura companie imobiliară românească care și-a asumat și a înregistrat la SBTi angajamente de reducere a emisiilor de gaze pe termen imediat si lung, demonstrând astfel că eforturile depuse pentru a contribui la crearea unei lumi mai sigure din punct de vedere climatic pot merge mână în mână cu succesul propriilor afaceri”, a declarat Ioan Bejan, Sustainability Director, Genesis Property.

Aceste realizari fac parte din strategia de sustenabilitate a companiei, prin care și-a propus să devină lider al sectorului imobiliar din România în promovarea dezvoltării sustenabile și combaterea schimbărilor climatice.

Recent, Genesis Property a obținut certificarea BREEAM Outstanding, pentru clădirea F din campusul inovator de business YUNITY Park, ocupată de companii importante, precum Hewlett Packard Enterprise, HP Inc. sau Garanti BBVA. Certificarea reprezintă un pas deosebit de important către îndeplinirea obiectivului ambițios de a reduce la zero emisiile nete de carbon aferente operațiunilor grupului până în 2040, cu 10 ani mai devreme decât obiectivele europene asumate prin Green Deal, într-un ritm validat științific de inițiativa Science Based Targets (SBTi).

Genesis Property a devenit, în 2021, prima companie cu capital 100% românesc care s-a alăturat Pactului Global al Națiunilor Unite (UN Global Compact), asumându-și astfel decizia de a susține cele 10 principii ale acesteia privind drepturile omului, munca, protecția mediului și combaterea corupției. Nu în ultimul rând, începând cu acest an, Genesis Property măsoară și raportează performanțele sale de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) către Global Real Estate Sustainability Benchmark (GRESB), o evaluare globală riguroasă a investițiilor imobiliare aliniată la cele mai actuale standarde internaționale de raportare a sustenabilității.