De 14 ani și 10 luni, Radu Șova lucrează în cadrul companiei de alimente congelate FRoSTA AG, unde a ocupat funcția de Country Manager Romania, respectiv Country Manager Southern Europe și a fost prezent la evenimentul Sustain Ability 2026, unde a vorbit despre provocările cu care se confruntă industria alimentară, dar și despre de ce este esențial să avem grijă de mediu.

Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea albinele

Radu a prezentat în cadrul panelului din care a făcut parte un scenariu ipotetic, dar cât se poate de îngrijorător: cum ar fi dacă ar dispărea mâine toate albinele?

În cazul acesta, „71 din cele 100 de culturi agricole principale ar dispărea, asta înseamnă 90% din hrană. Biodiversitatea este acea infrastructură vie care ne hrănește, ne protejează și care ne ține economia în viață. Ceea ce foarte mulți ignoră este faptul că natura este profitabilă”, spune el.

Tot Radu mai spune că Banca Mondială a estimat valoarea economică a naturii la 190 de trilioane de dolari, o sumă imensă care se leagă de industria alimentară, cea farmaceutică (40% din medicamente sunt obținute din plante), dar și de captarea carbonului, printre altele.

Problema naturii și a ecosistemelor este mult mai complexă și merită studiată în contextul industriei alimentare, pentru că ele se leagă una de alta, direct sau indirect. Fauna are un rol esențial în menținerea echilibrelor ecosistemelor, iar lipsa unei specii poate avea efecte negative nu doar asupra altor animale, ci și asupra capacității de producție alimentară.

„În perioada 2021-2024, FRoSTA a participat ca partener de practică în cadrul unui proiect în ideea de a găsi o modalitate prin care să putem măsura impactul nostru asupra biodiversității prin produsele pe care le producem”, precizează reprezentantul companiei germane.

Scopul acestui proiect a fost publicarea datelor pe site-ul companiei și chiar pe ambalaje în anumite țări, nu doar a impactului în ce privește emisiile de carbon, ci și impactul asupra biodiversității și impactul asupra disponibilității apei.

Practici sustenabile în producția alimentară la FRoSTA

Pentru FRoSTA, unul dintre cele mai importante tipuri de produse este peștele, iar pentru acesta, compania are mai multe certificări de sustenabilitate, cum ar fi cele pentru atestarea ambarcațiunilor de pescuit, dar și pentru zonele în care vasele respective își desfășoară activitatea.

De exemplu, dacă într-o anumită zonă cantitatea de pește capturat accidental (n. red. pește care nu este folosit pentru producția alimentară sau care provine dintr-o specie protejată) depășește o anumită valoare, vasul își schimbă locația.

Totodată, în ce privește produsele vegetale comercializate de FRoSTA, acestea sunt cultivate cât mai aproape de fabricile companiei din Germania pentru a putea fi folosite cât mai rapid în producție, dar și pentru a reduce impactul generat de transport. De asemenea, pentru producția în siguranță a legumelor, FRoSTA folosește o cantitate minimă de pesticide, „cu mult sub limita legală”, după cum spune Radu Șova.

Obiectivul este ca, până în 2030, toate produsele companiei să fie 100% sustenabile, mai adaugă el.

Investiții în energie regenerabilă

Una dintre cele mai importante investiții realizate recent de către FRoSTA, chiar anul trecut, este ridicarea turbinei eoliene a companiei pentru fabrica din Bremenhaven, un oraș-port unde își desfășoară o parte din activitate.

Investiția s-a ridicat la 2,6 milioane de euro, cu o amortizare estimată la 15 ani pentru tot proiectul, iar pentru a obține avizele necesare, compania a așteptat 5 ani.

FRoSTA mai are și centrale fotovoltaice pentru a acoperi o parte din consumul de energie, întrucât centrala eoliană acoperă circa 10% din consum, dar ea este folosită pentru a alimenta aparatura frigorifică, ce trebuie să mențină o temperatură de circa -18 grade Celsius în depozite. În zilele în care turbina reușește să producă o cantitate mai mare de energie, temperatura în depozite poate coborî la -30 de grade Celsius.

Totodată, pentru a eficientiza spațiul pe care îl are la dispoziție, compania lucrează acum la creșterea unor culturi care se pot dezvolta sub panourile fotovoltaice.