Potrivit Reuters, indisponibilitatea resurselor nu se referă doar la materialele de care avem nevoie pentru a construi bunuri precum mașinile electrice, ci și la apă și mâncare.

De asemenea, experții ONU sunt de părere că această problemă se va accentua întrucât populația lumii s-ar putea mări cu încă 2.4 miliarde până în 2080.

Stephanie Feldstein, director pentru populație și sustenabilitate la Centrul pentru Diversitate Biologică, a declarat că „fiecare persoană are nevoie de combustibil, lemn, apă și de un cămin.”

Țările din Africa ar putea fi cele mai afectate de schimbările climatice și problemele legate de aprovizionarea cu materiale, întrucât populația din aceste regiuni poate crește foarte mult, iar popoarele deja se confruntă cu problemele generate de schimbările climatice.

În sudul Saharei, de exemplu, există deja aproximativ 738 de milioane de oameni care nu au destule resurse de hrană, iar populația din zonele respective ar putea crește cu 95% până în 2050, potrivit experților.

John Wilmoth, directorul diviziei de populație a ONU, susține că cifra de 8 miliarde de suflete umane pe planetă reprezintă „un semn al succesului umanității, însă el este și un risc pentru viitor.”

Creșterea de un miliard a populației care a avut loc în ultimii 11 ani poate fi atribuită în mare parte țărilor din centrul Asiei, întrucât acestea sunt responsabile pentru aproximativ 700 de milioane de nașteri din 2011 și până în prezent.

În vreme ce țări precum India ar putea ar putea fi primele din lume în ce privește rata natalității și numărul total al populației, SUA, Europa și Japonia au înregistrat scăderi în ce privește numărul de nou-născuți.

Și China și-a redus drastic rata de creștere a populației după implementarea politicii unicului copil.

„O parte semnificativă din această poveste este faptul că era creșterii rapide a populației care există de secole se apropie de final”, a adăugat Wilmoth.

Anumiți experți avertizează cu privire la faptul că regiunile de coastă, care sunt în principal compuse din așezări urbane de dimensiuni mari, vor fi afectate în viitor de creșterea nivelului mării.

„Zona de coastă este disproporționat urbană”, a declarat Deborah Balk, cercetător demografic la City University of New York. „Aproximativ unul din zece oameni trăiește în zonele de coastă.”

În același timp, există cercetători care sunt de părere că orașul Lagos din Nigeria ar putea fi cel mai mare oraș din lume până în 2100.

De asemenea, creșterea populației de oameni de pe planetă împreună cu schimbările climatice ar putea genera mai multe conflicte în viitor.

Nu este vorba doar despre oameni, deoarece și natura poate avea mult de suferit dacă nu suntem atenți, iar pe măsură ce așezările umane vor crește, va crește și consumul nostru de resurse naturale și competiția cu fauna.

John Wilmoth susține că modul în care afectăm natura are mai degrabă legătură cu „modul în care ne comportăm, decât cu numărul de oameni care trăiesc pe Pământ.”