Tech.eu scrie că perturbările din lanțurile de aprovizionare, cum ar fi dezastrele naturale sau problemele legate de condițiile de lucru, au reprezentat mereu o provocare pentru afaceri, iar acestea ar putea crește în următoarea perioadă. Asta pentru că autoritățile de reglementare cer date mai transparente, dar și o activitate mai echitabilă.
Software-ul cu AI, axat pe sustenabilitate, al celor de la Prewave, vrea să identifice și să ajute business-urile să administreze 140 de factori de risc diferiți pe care i-ar putea întâlni. Soluția software poate măsura și raporta informații legate de milioane de noduri din lanțul de aprovizionare.
Inginerii Prewave au avut nevoie de 10 ani pentru a cerceta și dezvolta acest software, care folosește, dincolo de informații directe disponibile de la furnizori, știri sau rapoarte din social media disponibile în peste 400 de limbi, pentru a genera rapoartele.
Dată fiind cererea în creștere pentru raportare mai detaliată și precisă, mai ales în Europa, Prewave a crescut de trei ori în 2023, iar printre cei peste 200 de clienți ai săi se numără Lufthansa, Ferrari sau Toyota.
Harald Nitschinger, cofondator și Managing Director în cadrul Prewave, a declarat că „am fondat Prewave pentru că suntem convinși că datele și inteligența artificială pot juca un rol major în creșterea transparenței, a rezilienței și a sustenabilității în lanțurile de aprovizionare și poate ajuta companiile să aibă o performanță economică mai bună. Credem că pe măsură ce reglementările vor deveni mai dure, business-urile trebuie să încerce să devină mai sustenabile, în loc să țintească doar obiectivele pe care autoritățile și le doresc.”
Comentezi?