Sectorul construcțiilor este unul dintre cele mai importante în ce privește decarbonizarea, deoarece 40% din emisiile totale ale planetei provin din această industrie. De asemenea, producția de materiale de construcții are și ea o amprentă ridicată de emisii, mai exact 50% din totalul industriei, conform ESG Today.
CarbonCure, companie fondată în 2012 în Canada, oferă o soluție care le permite producătorilor de beton să capteze emisii de carbon pentru a fabrica materiale cu amprentă redusă asupra mediului. Fabricile de beton pot fi dotate cu această tehnologie, care pot folosi apoi carbonul captat pentru a produce beton mai sustenabil.
Prin acest proces, inginerii CarbonCure susțin că și rezistența betonului crește.
Conform cifrelor oficiale, până în prezent au fost fabricate materiale de construcții sustenabile cât pentru cinci milioane de camioane, ceea ce a dus la o reducere a amprentei de carbon de 290.000 de tone.
Robert Niven, președinte și CEO la CarbonCure Technologies, a declarat că „soluțiile noastre ajută producătorii de beton să livreze materiale de construcții foarte rezistente și cu emisii reduse într-un mod eficient și economic. Cu peste 750 de astfel de sisteme vândute deja, investiția pe care tocmai am primit-o ne va permite să ne îndreptăm către industria globală de beton, întrucât sectorul privat accelerează tranziția către o economie sustenabilă.”
Printre investitorii care au finanțat cele 80 de milioane de dolari se numără Climate Pledge Fund de la Amazon, Microsoft Climate Innovation Fund și Breakthrough Energy Ventures.
Comentezi?