Potrivit Reuters, aceste emisii au crescut cu 6% în 2021, cu un total de peste 36 de miliarde de tone.
AIE a declarat că „lumea trebuie să se asigure că numărul crescut de emisii la nivel global din 2021 s-a întâmplat doar o dată - iar o tranziție accelerată a energiei contribuie la siguranța globală a energiei și prețuri mai avantajoase pentru consumatori.”
Cărbunii au contribuit cel mai mult la această creștere, cu 40% din numărul total al emisiilor și nu mai puțin de 15 miliarde de tone de emisii de dioxid de carbon.
China a fost răspunzătoare pentru mare parte din aceste emisii, spune AIE, întrucât a fost principalul stat important care a beneficiat de o creștere economică în 2021.
De aceea, AIE a comunicat faptul că „doar în 2021, emisiile de dioxid de carbon ale Chinei au crescut la peste 11.9 miliarde de tone, ceea ce înseamnă 33% din numărul total la nivel global.”
Emisiile de dioxid de carbon ale Indiei au fost și ele mai mari spre deosebire de 2019, ca o consecință a utilizării cărbunilor pentru generarea de energie electrică.
Creșterea prețurilor la gaze atât în Europa, cât și în Statele Unite a însemnat că a fost mai avantajoasă punerea în funcțiune a generatoarelor pe bază de cărbuni decât a celor pe gaze, dar în același timp, asta a însemnat că numărul emisiilor s-a dublat.
„Trecerea de la gaz la cărbuni pentru generarea de electricitate a contribuit la creșterea numărului de emisii cu dioxid de carbon cu peste 100 de milioane de tone, în special în Statele Unite și Europa, unde competiția dintre centralele pe gaz și cele pe cărbuni este cea mai strânsă”, a declarat AIE.
Cu toate acestea, emisiile de dioxid de carbon ale Statelor Unite și ale Uniunii Europene au înregistrat o scădere față de anul 2019, cu 4% în SUA și 2.4% în UE.
Comentezi?