Cum se simte BYD Sealion 7 la o primă impresie de condus
Am avut la dispoziție un timp foarte limitat cu noul Sealion 7, care a fost introdus abia la finalul anului trecut în China. Totuși, în acel loop de câteva minute, mi-am făcut o idee despre materiale și cam ce ar putea oferi acest model. Și chiar are ce să ofere.
Sealion 7, în versiunea cu 530 de cai putere, pe care am testat-o noi, atinge 100 km/h în doar 4,5 secunde și are o autonomie de până la 502 km datorită bateriei Blade. Modelul integrează tehnologia Cell-to-Body pentru o rigiditate structurală și siguranță excepționale, precum și cel mai rapid motor electric de serie din lume, capabil să atingă 23.000 rpm.
BYD Sealion 7 este o mașină electrică ce arată foarte modern și bine, din punctul meu de vedere. Este un SUV electric de clasă D, adică este mare la exterior, dar și foarte spațios la interior. Materialele sunt calitative, iar scaunele par destul de comode, iar bordul este surprinzător de curat, cu o interfață a tabletei ușor de navigat și fără prea multe informații pe pagina principală.
Poți folosi mai multe gesturi cu două degete pentru a schimba temperatura în sistemul de climatizare sau chiar viteza ventilației, ceea ce mi se pare foarte util când nu vrei să cauți butoanele specifice pentru aceste setări. Un alt lucru cool mi se pare faptul că tableta se poate roti la 90 de grade în poziție verticală sau orizontală, automat printr-un buton din colț sau manual. Deci, dacă preferi o anumită orientare, pe acest BYD Sealion 7 o poți avea după preferințe.
Alte dedesubturi le vom descoperi când vom avea mașina la un test amănunțit, dar până acum, impresiile au fost bune raportate la spațiu și la materiale. Scaunele par comode, după cum am spus, au reglaj electric, sunt încălzite și ventilate în față, respectiv încălzite în spate.
Cel mai probabil, mașina se simte bine și pe drum din punct de vedere al confortului, pentru că este mare și grea, deci ar trebui să se așeze bine la drum, iar BYD a prezentat în trecut tehnologii pentru suspensii care ar trebui să sporească și confortul, dar și siguranța.
Ce mi-a plăcut este că, pe cât e de mare, pe atât de ușor se conduce Sealion 7 la viteze mici, grație direcției foarte moi, care contribuie la manevrabilitatea mașinii prin oraș, doar că ea va fi limitată în spații strâmte, pentru că mașina nu are punte viratoare și pe spate, deci mai dificil la parcat în anumite locuri.
Pedalele au și ele un răspuns bun, cea de frână nu mi s-a părut prea sensibilă, deci nu cred că vei brusca mașina când o conduci prima dată, iar accelerația este într-adevăr surprinzătoare.
Nu am avut voie să schimbăm modul de condus pe durata loop-ului, iar mașina a fost setată în modul standard și nu sport sau mai știu eu ce apelative demne de un film Fast and Furious. Chiar și așa, în versiunea testată de mine cu tracțiune integrală, două motoare electrice și 530 de cai putere, BYD Sealion a reușit să îmi taie respirația la o repriză 0-100.
Acesta este într-adevăr cel mai puternic model electric testat de mine până acum și chiar dacă am avut contact cu mai multe mașini pe baterii în trecut, niciuna nu mi-a oferit senzația asta și probabil că și calibrarea motoarelor contribuie la modul în care este livrată puterea. Frânele sunt și ele foarte bune, cu discuri ventilate și plăcuțe mari, așa cum este necesar pe o astfel de mașină.
În sfârșit, mașina vine cu camere și senzori pe toate laturile, ceea ce o face ușor de parcat, cât timp spațiul nu este prea mic și am reușit să o parchez rapid și ușor.
Nu am avut suficient timp să testez sistemul audio sau să navighez prin sistemul de operare al mașinii în acest scurt test, dar o voi face cu siguranță atunci când ea va fi disponibilă. De asemenea, sunt foarte curios cum se menține autonomia la drum lung, mai ales la un stil de condus mai sportiv, iar pentru aceste detalii, vă vom ține la curent.
Ce alte modele BYD mai pot fi cumpărate în România
Clienții pot opta și pentru modelul Seal în variantă sedan, care beneficiază de aceeași construcție high-tech ca și SUV-ul Sealion 7, având un profil mai aerodinamic ce contribuie la o autonomie de până la 570 km (WLTP), datorită bateriei Blade.
Pentru clienții care au nevoie de și mai multă flexibilitate pentru deplasări frecvente pe distanțe lungi, BYD introduce și SUV-ul plug-in hibrid Seal U DM-i. Dotat cu tehnologia avansată Super DM, acest model îmbină condusul în mod complet electric, cu o autonomie foarte ridicată. SUV-ul Seal U DM-i, poate parcurge peste 1.000 km cu bateria complet încărcată și rezervorul plin.
Gama BYD disponibilă în România este completată de Atto 2, un SUV compact cu un raport calitate-preț competitiv, care îmbină un habitaclu spațios și bine gândit pentru familii, dotat cu tehnologii utile pentru activitățile cotidiene, cu aceeași baterie Blade și construcție Cell-to-Body regăsite și la modelele Sealion 7 și Seal.
Primele centre de vânzare din România sunt deschise în capitală, la București, în parteneriat cu Țiriac Auto și DAB Auto. BYD estimează că va extinde rețeaua la peste 30 de puncte de vânzare la nivel național până la sfârșitul anului 2025, inclusiv în orașe precum Ploiești, Brașov, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Pitești și Craiova.
BYD reprezintă, deci, un concurent greu de ignorat pe piața din România și Europa, în general. Prețurile pentru alte piețe din Europa pentru modelul Sealion 7 sunt cuprinse între aproximativ 55.000 și 65.000 de euro în funcție de configurație, iar Atto 2 pornește de la aproximativ 29.000 de euro, dar rămâne de văzut care vor fi cele oficiale din România.
Tehnologia pe care o oferă chinezii este una avansată, cu autonomii ridicate, performanțe foarte bune și viteze de încărcare în general mai bune decât ale modelelor europene. BYD a lucrat la o multitudine de tehnologii proiectate de la 0 de inginerii companiei pentru a oferi un confort și o experiență superioare față de alte modele din piață, iar până în prezent, a produs 10 milioane de autovehicule complet electrice și plug-in hibrid.
Any thoughts?