În contextul în care copiii cu dizabilități merg foarte rar în excursii sau în tabere pe parcursul anilor de școală, fie pentru că nu sunt pregătiți, fie pentru că nu există locuri de cazare care să răspundă nevoilor lor, organizatorii acestui concurs și-au propus să construiască un campus în Munții Retezat special pentru aceștia.

„Pentru un copil tipic, o tabără e o recompensă, pentru copiii cu minți aparte este un loc de dezvoltare a autonomiei și abilităților independente de viață, unde învață, reușesc să stea alături de copii la fel ca ei, locul unde sunt acceptați, înțeleși și pot să facă într- adevăr progrese. Pentru această tabără am ales o locație la munte, să învețe în natură, într-un mediu non-formal, alături de alți copii, indiferent de dizabilități.”- Daniela Bololoi, Președinte Asociația HELP Autism.

„Ne dorim ca acest spațiu să fie accesibilizat pentru orice copil, un loc în care să se simtă în largul lui, în siguranță, să se poată juca indiferent de condiția pe care o are. Mi-ar plăcea ca ei să fie copii ca oricare alții, și să nu-i mai privim prin prisma dizabilității, ci prin prisma abilității lor”, a adăugat aceasta.

Demersului inițiat de Asociația Help Autism și Filiala Teritorială București a O.A.R. s-au alăturat AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială), ASAR (Asociația Societăților de Arhitectură din România) și alți participanți care și-au dorit să sprijine acest proiect.

Asociația Help Autism își propune să crească șansele copiilor cu autism de a se dezvolta la potențialul lor și de a se integra social, ghidând pașii copiilor cu minți aparte, de la evaluare și diagnostic la terapie, de la integrare școlară la tranziția spre viața de adult, construind astfel o Românie în care mințile diverse să fie primite cu inimi deschise.

AMAIS este o organizație non-profit înflințată în 2015, iar misiunea ONG-ului este de a contribui la construirea unei societăți incluzive prin aplicarea principilor designului incluziv în arhitectură.

De asemenea, organizația realizează analize de accesibilitate pentru diverse tipuri de spații și folosește tehnologia pentru a construi incluziv și a accesibiliza platforme web și aplicații.

Concursul de soluții pentru construirea unui campus inovator în Munții Retezat este un prim pas și va putea fi folosit ca exemplu de bune practici.

În ce privește structura complexului, acesta va fi organizat astfel încât să permită o bună funcționare a următoarelor zone:

  • Zona de grădină - amenajarea peisageră, spațiul verde rezultant;
  • Zona de amenajări utilitare - sistematizare verticală, sistem de circulații și mobilitate interior/exterior, locuri de parcare, accese, circulații, platforme cu funcțiuni tehnice și de infrastructură;
  • Zona funcțională de rezervă - zona în care, ulterior implementării taberei, vor fi dezvoltate spații utilitare și de producție;
  • Zona de terapie în spațiul exterior - conține toate ariile cu funcțiuni si activități de terapie, dar si de loisir ce sunt îndeplinite în afara complexului;
  • Zona de cantină - cuprinde tot ce înseamnă funcțiunile legate de prepararea și servirea hranei, dar și zone de relaxare;
  • Zona de cazare - cuprinde unitățile de cazare;
  • Zona de terapie în spații construite - conține toate ariile cu funcțiuni și activități de terapie, dar si de loisir ce sunt îndeplinite în interiorul complexului;
  • Zona de public/administrativ - zona cu funcțiuni de primire, cu birouri și facilități personale;
  • Zona facilităților tehnologice - spații de întreținere a complexului, gestiune utilități și energie, gestiune gunoi, platformă gunoi, gestionare gunoi și colectare selectivă;
  • Zona cu acces mare a utilizatorilor atât interni cât și externi, a vehiculelor si a bicicletelor;
  • Zona de împrejmuire - arii plantate ca filtru de protecție și împrejmuire a complexului;

Contractul de proiectare este estimat la 730 000 lei, este un prim-pas care ține de pionierat în România și care va putea fi folosit ca exemplu de bune practici.

Regulamentul complet poate fi consultat accesând acest link.