Electrive scrie că aceste certificate oferă proprietarilor ulteriori informații oficiale și sigure privind capacitatea bateriei în momentul vânzării, starea acesteia din punct de vedere al integrității, dar și longevitatea estimată.
Verificare amănunțită în service-urile Polestar
Astfel, Polestar oferă o verificare amănunțită în 112 pași pentru cei care vor să cumpere un model second hand, iar procesul va avea loc în centrele oficiale ale companiei și va fi efectuat de experții Polestar. În plus, viitorii proprietari vor beneficia de o garanție de 2 ani pentru vehicul, respectiv o garanție separată pentru baterie, care este practic perioada rămasă din cei 8 ani sau primii 160.000 de kilometri. Deci, dacă fostul proprietar a deținut un Polestar 2 timp de 3 ani, următorul proprietar mai are încă 5 la dispoziție pentru a efectua gratuit reparații la nivelul bateriei, asta dacă nu atinge până atunci limita de 160.000 de kilometri.
Oficialii Polestar spun că, în cazul în care bateria scade sub 70% capacitate în primii 8 ani de utilizare, aceasta va fi înlocuită fără niciun cost adițional.
Totodată, al doilea proprietar, dar și următorii, vor beneficia în continuare de actualizările de software, care pe lângă stabilitatea sistemului, pot prelungi și autonomia prin optimizarea sistemelor de management ale bateriei.
Polestar este astfel printre primele companii care oferă informații transparente privind capacitatea și integritatea bateriilor înainte de revânzarea unei mașini, iar Volvo va introduce la rândul său astfel de certificate, care ar putea deveni obligatorii din 2027 potrivit legislației europene.
Sursă foto: Polestar
Any thoughts?