București - Centru Educațional pentru 170 de copii

La SOS Satele Copiilor, Echipele Edenred au lucrat împreună cu Habitat for Humanity România pentru a construi un Centru Educațional dedicat copiilor aflați în situații vulnerabile, în incinta SOS Satele Copiilor București noul spațiu va deveni un loc sigur pentru învățare, dezvoltare și joacă, cu un impact direct asupra vieții a peste 170 de copii.

”Anul acesta, de Ideal Day, ne-am întors acolo unde credem că este mai mare nevoie de sprijin - lângă copii, viitorul nostru comun. Pe lângă proiectele dedicate pe care le desfășurăm de-a lungul anului, cu această ocazie am ales să punem umărul – la propriu – pentru crearea unui spațiu în care peste 200 de copii vor putea învăța, explora și crește armonios. A fost o zi despre muncă în echipă, o reconectare autentică la valorile noastre și o nouă aplicare a obiectivului companiei: Enrich connections. For good. Susținem că accesul la educație și alimentație sănătoasă nu ar trebui să fie un privilegiu, ci un drept. Astfel, suntem recunoscători că, alături de partenerii noștri, putem transforma ideile în soluții concrete, cu impact real în comunitate, atât în România, cât și în toate cele 45 de țări în care Edenred este prezent”, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.

“Faptul că voluntarii Edenred au ales să construiască, alături de noi, un spațiu dedicat educației, înseamnă mai mult decât o mână de ajutor. Înseamnă speranță, implicare și solidaritate”, a adăugat Roberto Pătrășcoiu, CEO Habitat for Humanity România.

Sfântu Gheorghe – Educație nutrițională și creativitate pentru copiii de la Kastel

La Asociația Kastel Youth Hub, o organizație dedicată sprijinirii copiilor din medii vulnerabile și combaterii analfabetismului funcțional, voluntarii Edenred au desfășurat activități educative și creative alături de 30 de copii.

Acțiunea s-a desfășurat împreună cu Banca pentru Alimente Brașov, partener strategic în lupta împotriva risipei alimentare, alături de care compania derulează constant proiecte de voluntariat în linie cu strategia de CSR a Edenred. Copiii au participat la sesiuni de lectură din colecția NutriCOOLtura, la ateliere de creație și la discuții interactive despre alimentație sănătoasă.

Ideal Day – solidaritate globală, acțiune locală

Ideal Day este o inițiativă globală Edenred, desfășurată anual în luna iunie, care reunește angajații Edenred din întreaga lume în acțiuni de voluntariat cu impact local.

Edenred este lider piaţă ca platformă digitală pentru servicii şi plăţi şi este partenerul de zi cu zi al oamenilor la locul de muncă, conectând peste 60 de milioane de utilizatori şi peste 2 milioane de comercianţi parteneri din 45 de ţări prin intermediul a 1 milion de clienţi corporativi.

Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaţilor), mobilitate (soluţii multy-energy, mentenanţă, taxe de drum, parcări şi vouchere de transport) şi plăţi corporative (carduri de plată virtuale).