Cei mai mulți antreprenori chestionați asociază sustenabilitatea cu dezvoltarea durabilă a afacerii, îndeplinirea așteptărilor angajaților și ale clienților, costuri de finanțare reduse și reducerea amprentei de carbon.
”Orice business trebuie să se gândească la impactul pe care-l generează prin activitățile sale”, a declarat în cadrul evenimentului Ioana Voinescu, Head of Sustainability în cadrul BCR.
Aceasta a precizat faptul că printre motivele pentru care micii antreprenori ar trebui să înceapă să se gândească tot mai mult la sustenabilitate și la acțiuni concrete pentru o dezvoltare durabilă se numără deschiderea accesului la instrumente de finanțare sustenabilă (de altfel, în cadrul BCR banca și-a luat angajamentul ca 25% din portofoliul de credite acordat până în 2026 să fie verde, iar anul trecut, circa 35% din finanțările verzi au fost acordate IMM-urilor), creșterea încrederii atât a clienților cât și a investitorilor, conformarea cu cadrul legal local și european, precum și evaluarea factorilor ESG.
Revenind la studiu, majoritatea antreprenorilor intervievați, peste 70%, nu au stabilite obiective de sustenabilitate legate de impactul activității asupra mediului și a societății.
Dintre cei care au stabilit obiective, mai bine de o treime se concentrează pe colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor, în timp ce alții vizează eficiența energetică și energia regenerabilă.
Există, de asemenea, și un procent semnificativ de antreprenori, 68%, care nu sunt foarte bine informați despre reglementările UE din domeniu.
Doar 2% consideră că au toate cunoștințele necesare, dar majoritatea, 82%, sunt dornici să învețe mai mult, preferând cursurile online precum cursurile oferite de Academia de Sustenabilitate.
Potrivit studiului, majoritatea antreprenorilor români, peste 75% din cei chestionați, consideră că schimbările climatice au un impact negativ și asupra pentru mediului de afaceri local.
Totodată, energia regenerabilă (59%) și practicile sustenabile și gestionarea deșeurilor ca fiind de bază pentru viitorul afacerii lor (53%) sunt văzute ca factori cheie pentru succesul unei companii în viitor.
Pentru cei mai mulți antreprenori, sustenabilitatea înseamnă, înainte de toate, dezvoltare durabilă. Aproape toți antreprenorii văd în aceasta o modalitate de a asigura viitorul afacerii lor.
În același timp, îndeplinirea așteptărilor angajaților (90%) este aproape la fel de importantă ca îndeplinirea așteptărilor clienților (88%).
Potrivit aceluiași studiu, costurile de finanțare reduse (79%) și eficiența energetică (69%) sunt văzute ca beneficii majore ale unui model de afacere durabil, iar reducerea amprentei de carbon (63%) este, deși importantă, mai puțin prioritară.
Cine ia deciziile de sustenabilitate în IMM-urile românești
Potrivit studiului IRES, în marea majoritate a IMM-urilor din țara noastră, deciziile sunt luate de proprietar sau CEO (62%).
Doar 3% dintre antreprenorii intervievați au un manager dedicat sustenabilității, iar 16% implică toți angajații în procesul decizional.
Majoritatea respondenților (73%) nu au setat obiective și ținte legate de impactul activității asupra mediului și a societății.
Dintre cei care au stabilit obiective, mai bine de o treime se concentrează pe colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor, eficiența energetică și producerea energiei din surse regenerabile.

Totuși, deși energia regenerabilă este văzută ca un factor cheie pentru succes, gestionarea deșeurilor este prioritară în stabilirea obiectivelor.
Cele mai populare acțiuni de sustenabilitate
Printre cele mai comune acțiuni de sustenabilitate se numără emiterea facturilor electronice, colectarea selectivă a deșeurilor și iluminatul eficient.
Doar un mic procent, 10%, folosesc automobile electrice sau alternative de transport mai puțin poluante.
Principalele provocări ale IMM-urilor
Deși mulți antreprenori își doresc să adopte strategii de sustenabilitate, majoritatea nu colectează date pentru a crea rapoarte (62%), doar 17% dintre ei făcând acest lucru.
Principalele obstacole în colectarea datelor sunt resursele financiare (48% dintre respondenți au menționat acest lucru), lipsa timpului (27%) și lipsa cunoștințelor necesare (18%).
Principalele date colectate sunt cele legate de consumul de energie și electricitate (90%), deșeurile generate (90%), impactul social (81%), proveniența materialelor folosite în activitate (81%), consumul de apă (79%) și amprenta de carbon a afacerii (42%).
Același studiu realizat în cadrul IMM-urilor din România arată faptul că majoritatea covârșitoare a respondenților nu au accesat finanțări verzi (93%).
Unul dintre principalele motive indicate a fost cel al costurilor suplimentare. Fondurile nerambursabile sunt preferate de 64% dintre antreprenori, iar 7% dintre respondenți au apelat la finanțări verzi, în special pentru instalarea panourilor fotovoltaice.
În concluzie, deși antreprenorii români consideră sustenabilitatea ca fiind esențială pentru succesul pe termen lung al afacerilor lor, cele două mari obstacole care îi împiedică să o implementeze în afacerile lor sunt costurile și lipsa informațiilor.
Studiul Comportamente și Atitudini privind Sustenabilitatea în rândul IMM-urilor din România a fost realizat pentru Academia de Sustenabilitate de către IRES, cu susținerea BCR. Studiul s-a desfășurat în perioada 12 aprilie – 6 mai pe un eșantion de 303 respondenți, decidenți sau persoane implicate în procesul de decizie privind sustenabilitatea, folosind metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing) și având o marjă de eroare de +/- 5,6%.
Any thoughts?