Noul model intră în producție după extinderea capacității de fabricație pentru BMW iX3, realizată în mai puțin de un an. Compania precizează că aceasta a fost cea mai rapidă creștere a producției înregistrată vreodată la o uzină nouă din rețeaua sa.
Din septembrie 2026, fabrica din Debrecen funcționează 24 de ore pe zi, în trei schimburi. Cel de-al treilea schimb a fost introdus la câteva săptămâni după producerea exemplarului BMW iX3 cu numărul 50.000.
În primul an de la premiera mondială a BMW iX3, modelul a înregistrat 100.000 de comenzi din Europa. Automobilul a primit titlul „World Car of the Year” în 2026, premii din partea publicațiilor TopGear, Car și AutoBild, precum și distincția Best Electric Car în România.
Am testat și noi BMW iX3 în două rânduri, teste pe care le poți descoperi aici și aici. Este într-adevăr un model electric foarte avansat, care îmbină performanța cu eficiența excepțională.
„Începerea producției BMW iX4 reprezintă un nou capitol important în istoria uzinei din Debrecen. După creșterea producției BMW iX3 într-un timp record, am început acum și producția unui nou model Neue Klasse, un rezultat al expertizei, al implicării și al excelentei colaborări în echipă a colegilor noștri. BMW și-a găsit un cămin la Debrecen și în regiune, iar în viitor ne dorim să consolidăm mai departe această legătură. Prin BMW iX4, uzina din Debrecen își asumă un rol și mai important în producția modelelor electrice ale BMW Group”, a declarat Hans-Peter Kemser, președinte și director general al uzinei BMW Group din Debrecen.

Extinderea producției este susținută de creșterea numărului de angajați și de programele de formare profesională care însoțesc dezvoltarea fabricii.
Uzina BMW din Debrecen folosește energie regenerabilă și un sistem de stocare termică de 130 MWh
Fabrica din Debrecen a fost proiectată conform strategiei BMW iFACTORY, care include trei componente: LEAN, pentru eficiența proceselor, SUSTAINABLE, pentru utilizarea resurselor și circularitate, și DIGITAL, pentru integrarea datelor, inteligenței artificiale și tehnologiilor de virtualizare.
Unitatea industrială utilizează exclusiv electricitate din surse regenerabile și nu folosește combustibili fosili. Aproximativ 25% din necesarul anual de energie electrică este acoperit de instalația fotovoltaică amplasată în incinta fabricii.
Surplusul de energie solară este stocat într-un sistem de stocare a energiei termice cu un volum de 1.800 m³ și o capacitate de 130 MWh.
BMW Group include aceste măsuri în strategia sa de reducere a emisiilor de carbon pe întregul ciclu de viață al automobilelor, de la proiectare și lanțul de furnizori până la fabricație și reciclare.
BMW iX4: autonomie de până la 828 km și încărcare la 400 kW
BMW iX4 este un SUV electric cu siluetă de coupé, construit pe baza tehnologiilor Neue Klasse. Modelul utilizează a șasea generație BMW eDrive, care include celule cilindrice pentru baterie, o arhitectură electrică de 800 de volți și motoare electrice îmbunătățite.

Comparativ cu generația anterioară, tehnologia urmărește creșterea autonomiei, îmbunătățirea performanțelor de încărcare și a comportamentului dinamic.
Lansarea comercială este programată pentru martie 2027, inițial cu două versiuni cu tracțiune integrală:
- BMW iX4 40 xDrive: autonomie de până la 638 km, conform procedurii WLTP.
- BMW iX4 50 xDrive: autonomie de până la 828 km, conform WLTP, și putere maximă de încărcare de 400 kW. În 10 minute, bateria poate primi suficientă energie pentru parcurgerea a până la 387 km.
Ulterior, gama va include și BMW iX4 M60 xDrive, versiune care va fi produsă tot la Debrecen.
Motoarele electrice Gen6 pentru ambele versiuni disponibile la lansare provin de la uzina BMW Group din Steyr, Austria. Aceeași fabrică furnizează motoare electrice și pentru BMW iX3.
În România, BMW iX4 40 xDrive are un preț de 69.152 euro cu TVA inclus, respectiv 57.150 euro fără TVA. Versiunea BMW iX4 50 xDrive costă 74.597 euro cu TVA inclus și 61.650 euro fără TVA.
Ambele variante includ în echiparea standard extinsă plafon panoramic și pachet M Sport. Acesta din urmă cuprinde jante M din aliaj ușor de 20 inch și frâne M Sport cu etriere albastre.
BMW iX4 M60 xDrive va avea standard jante din aliaj ușor de 21 inch. Pentru toate versiunile vor fi disponibile opțional jante de până la 22 inch, inclusiv o variantă rezervată exclusiv modelului M Performance.
Any thoughts?