Polestar și Candela colaborează pentru electrificarea sectorului marin

Producătorul de automobile electrice Polestar, filială a Volvo, și compania producătoare de bărci electrice Candela vor coopera pentru a asigura aprovizionarea cu baterii și sisteme de încărcare pentru ambarcațiuni electrice.

Candela dorește să lanseze una dintre cele mai rapide ambarcațiuni electrice care ar putea reduce timpul de călătorie din arhipelagul Stockholmului cu până la 50%, începând cu 2023.

Potrivit Business Green, noul acord marchează prima cooperare din istorie dintre o companie producătoare de mașini electrice și o companie marină.

Oficialii celor două companii speră că această colaborare „va propulsa creșterea mobilității sustenabile în societate.”

Bărcile electrice proiectate de către Candela folosesc aripi portante pentru a le ridica la viteze mari, iar astfel, consumul de energie este cu până la 80% mai redus decât la ambarcațiunile tradiționale.

Thomas Ingenlath, CEO-ul Polestar, a declarat că „sunt fascinat de modul în care ambarcațiunile celor de la Candela navighează atât de elegant și eficient pe sau mai bine zis pe deasupra apei - o dovadă clară a ceea ce poate fi obținut prin încorporarea esteticii și a tehnologiilor sustenabile.”

CEO-ul Candela Gustav Hasselskogg a declarat că „în vreme ce electrificarea mașinilor a evoluat foarte mult în ultimii ani, sectorul marin a rămas în urmă.”

„Prin combinarea sistemelor noastre cu aripi portante și bateriile de înaltă capacitate de la Polestar, vom putea crește rata adopției ambarcațiunilor electrice”, a adăugat el.

Colaborarea dintre cele două companii nu se oprește doar la aprovizionarea bateriilor și a sistemelor de încărcare, întrucât oficialii au menționat faptul că cele două companii „sunt determinate să exploreze și alte oportunități pentru colaborări ulterioare.”

Sursă foto: Candela



Citeste si