Otokar, două modele de autobuze electrice pentru un transport urban mai curat

Producătorul turc de autobuze Otokar a prezentat recent două modele de autobuze electrice, e-Kent articulat și microbuzul e-Centro, iar e-Kent va fi disponibil în trei mărimi.

Potrivit Electrive, versiunea articulată a lui e-Kent va avea 18.75 metri lungime, comparativ cu varianta obișnuită, care are 12 metri lungime, iar cel articulat va fi disponibil cu baterii de 350, 490 sau 560 kWh.

Cele trei opțiuni pentru baterii le oferă operatorilor de transport public posibilitatea de a alege cea mai bună capacitate pentru nevoile lor, iar distanța parcursă pe traseu și infrastructura de încărcare joacă un rol decisiv în această decizie.

În vreme ce Otokar nu a specificat timpul de încărcare al acestor baterii, bateriile de pe e-Kent-ul obișnuit se încarcă în 4 ore, iar producătorul turc a specificat faptul că bateriile vor putea fi încărcate „atât încet, cât și rapid.”

Motorul electric al lui e-Kent articular oferă în jur de 410 kW putere, adică aproximativ 550 de cai putere și un cuplu de  3.100 Nm, care ar trebui să fie suficient chiar dacă autobuzul este plin cu călători.

Autonomia este mai importantă pentru un astfel de vehicul, însă Otokar nu a specificat acest aspect.

Microbuzul e-Centro este o opțiune mai mică pentru orașele nu foarte aglomerate sau poate pentru zonele suburbane și este disponibil cu o baterie de 110 kWh.

e-Centro are un cuplu de 1.200 Nm și poate funcționa până la 200 de kilometri pe o singură încărcare.

Microbuzul va fi disponibil în două versiuni, de 6 și 6.6 metri, și poate acomoda până la 32 de pasageri.

Daimler Buses este o altă companie care produce autobuze și autocare, iar oficialii au anunțat faptul că firma va oferi exclusiv autobuze electrice pentru orașele europene până în 2030.



Citeste si