Oficialii europeni vor un sistem de transport mai puțin poluant pe continent

Oficialii Consiliului European au anunțat recent adoptarea de noi reglementări care ar trebui să ajute UE să își atingă obiectivele climatice, inclusiv reducerea consumului de energie al UE până în anul 2030. De asemenea, pentru că va fi nevoie de infrastructură suplimentară pentru încărcarea vehiculelor nepoluante, autoritățile de reglementare cer mai multe stații de alimentare pentru vehiculele electrice.

ESG Today scrie că directiva pentru eficiență energetică cere o reducere a consumului energetic în UE cu 11.7% până în 2030 în raport cu previziunile făcute în 2020 pentru anul respectiv. Astfel, statele membre vor trebui să se asigure că populația își va reduce consumul de energie, iar energia pe care o vor consuma va trebui să provină, într-o măsură cât mai mare cu putință, din surse regenerabile.

În același timp, cu excepția transportului și forțelor armate, sistemele publice vor trebui să își reducă și ele consumul de energie cu 1.9% în fiecare an.

Oficialii europeni vor să le ușureze munca celor care voiau să facă tranziția către vehicule nepoluante, dar nu au putut până în prezent, din cauza faptului că nu aveau o infrastructură de încărcare adecvată. Noile reglementări cer o creștere a numărului de stații de alimentare pentru vehicule nepoluante pe drumurile mari din Europa.

Astfel, până în 2025, la fiecare 60 de kilometri de drum trans-European, mașinile și dubele electrice trebuie să aibă o infrastructură adecvată la dispoziție pentru încărcarea acestor tipuri de vehicule, iar același lucru se aplică și pentru vehiculele de mare tonaj, cum ar fi camioanele sau autocarele electrice. Pe aceleași tipuri de drumuri, până în 2030, oficialii cer o suplimentare a infrastructurii de alimentare cu hidrogen, astfel că toate tipurile de vehicule care funcționează cu acest combustibil vor putea fi alimentate, la nevoie, la fiecare 200 de kilometri.

În ce privește sectorul transportului vamal, oficialii europeni vor nave mai eficiente energetic și mai puțin poluante. Așadar, ei cer o reducere graduală a emisiilor acestora de gaze cu efect de seră, începând cu 2% în 2025 și ajungând până la 80% la jumătatea secolului.



Citeste si