Noua transmisie „în roată” de la Elaphe și Lightyear, eficiență de aproape 100%

Compania producătoare de mașini alimentate de energie solară Lightyear și Elaphe, o firmă care dezvoltă sisteme de transmisie pentru mașinile electrice, au creat un nou model de transmisie care este montat direct în roți și are o eficiență de 97%.

Oficialii Lightyear au declarat că „am atins o eficiență de 97% cu ajutorul motoarelor montate în roți, iar micile pierderi se datorează căldurii.”

Potrivit Charged EVs, transmisia montată direct în roți este o variantă a modelului electromagnetic proprietar dezvoltat de către Elaphe și se află în stadiul final de testare, urmând să fie aprobat pentru producția de serie.

Lightyear vrea să implementeze sistemul fabricat în Slovenia pe Lightyear One, mașina alimentată de energie solară a companiei.

Cu ajutorul noii transmisii și a altor tehnologii, producătorul auto susține că noua mașină de familie a reușit să atingă „cea mai mare eficiență și cel mai mic consum dintre toate mașinile electrice aflate în prezent pe piață.”

Lightyear a anunțat recent Lightyear 0, mașina alimentată de energia solară care ar putea fi disponibilă din noiembrie anul acesta.



Citeste si