Cele mai mari companii britanice riscă sancțiuni dacă nu respectă noile norme de diversitate etnică și rasială

Investitorii care administrează fonduri de aproape 15.000 de miliarde de dolari avertizează unele dintre cele mai mari companii din Marea Britanie că trebuie să crească diversitatea etnică și rasială.

Potrivit Reuters, grupul de investitori britanic 30% Club, ai cărui membri sunt, printre alții, Fondul Public de Pensii din Japonia și Aviva Investors, a comunicat companiilor care ating indicele FTSE 100 că trebuie să includă cel puțin un membru de consiliu aparținând unei minorități.

Grupul a refuzat să facă public numele companiilor cărora s-a adresat, însă a menționat că îi va numi pe cei care nu respectă reglementarea la următorul raport de progres.

Ținta pentru realizarea acestui obiectiv a fost finalul anului 2021 pentru companiile care aparțin indicelui FTSE 100, iar pentru cele FTSE 250 termenul limită este finalul lui 2024.

Reprezentanții consiliilor companiilor care nu țin cont de această nouă regulă riscă să nu mai fie realeși de către acționari la întâlnirile anuale.

Diandra Soobiah, co-președintele 30% Club a declarat că „diversitatea și includerea în companii sunt esențiale pentru o conducere și o cultură corporativă corespunzătoare. Ca investitori de termen lung, noi vedem ignorarea diversității ca pe un pericol pentru sustenabilitatea pe termen lung a unei companii.”



Citeste si