UE: mașinile poluante noi nu trebuie să fie vândute după 2035

Membrii comitetului de mediu al Parlamentului European s-au pus de acord cu privire la interzicerea vânzării de mașini noi pe benzină sau motorină începând cu 2035 în vederea sprijinirii obiectivelor climatice.

Potrivit euronews.green, comitetul de mediu a planificat o reducere cu 100% a emisiilor de carbon până în 2035, lucru care implică faptul că producătorii de autovehicule nu vor mai putea vinde mașini pe bază de combustibili fosili în Uniunea Europeană începând cu anul respectiv.

Obiectivele climatice au fost propuse de Comisia Europeană anul trecut în iulie, iar membrii au concluzionat faptul că mașinile noi sunt utilizate între 10 și 15 ani, ceea ce înseamnă că pentru a ne atinge obiectivele climatice pentru anul 2050, mașinile poluante noi nu trebuie să fie vândute după 2035.

În același timp, comitetul a votat împotriva propunerilor pentru ținte prea ambițioase, cum ar fi reducerea emisiilor provenite de la mașini cu 55% până în 2030 comparativ cu valorile din 2021.

Noile ținte pentru mașinile pe combustibili fosili vor fi discutate de către întreg Parlamentul European în următoarele luni, iar după aceea, membrii Parlamentului și țările care fac parte din UE trebuie să negocieze regulile finale.

Jan Huitema, inițiatorul noii propuneri, a declarat că „ținând cont de standardele CO2, facem acest lucru clar pentru industria auto și stimulăm inovația și investițiile pentru producătorii auto.”

Oficialii europeni speră ca, prin noua lege, să poată reduce un sfert din emisiile totale ale Uniunii Europene, care provin din sectorul transportului, care recent au fost în creștere.

Volkswagen este unul dintre producătorii care au promis că vor înceta să vândă vehicule pe bază de combustibili fosili în Europa începând cu 2035, însă anumite grupuri din industrie sugerează că în loc să forțeze astfel de legi, politicienii ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea unei infrastructuri mai bune de încărcare ce ar încuraja mai mulți oameni să adopte mașinile electrice.

Pentru a se adresa acestei probleme, reprezentanții UE vor negocia cu statele membre în vederea instalării de stații de încărcare publice la intervale regulate pe drumurile principale.



Citeste si