IEA: investiții record în 2022 în energiile regenerabile, însă nu este suficient

Investițiile energetice la nivel global vor fi în creștere cu 8% anul acesta și vor ajunge la 2.4 trilioane de dolari, sume record mergând către energiile regenerabile, însă este nevoie de mai mulți bani investiți pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, a declarat Agenția Internațională pentru Energie (IEA).

Potrivit Reuters, Fatih Birol, directorul IEA, a declarat că „singura soluție pe termen lung este creșterea investițiilor pentru accelerarea tranziției energetice.”

„Acest tip de investiții este în creștere, însă avem nevoie de o creștere mai rapidă pentru a lua presiunea de pe umerii clienților în ce privește prețul ridicat al combustibililor fosili, pentru a face sistemele energetice mai sigure și pentru a ne asigura că ne vom îndeplini obiectivele climatice”, a adăugat oficialul.

Avansurile tehnologice și investițiile aparțin în mare parte țărilor dezvoltate, întrucât națiunile mai sărace nu cheltuie mai mulți bani acum decât o făceau în 2015.

IEA a avertizat industria cu privire la faptul că energia generată de centralele pe cărbuni devine mai populară, înregistrând o creștere de 10% în 2021, întrucât China continuă să deschidă tot mai multe centrale pe bază de cărbuni pentru a satisface cererea de energie electrică.

Cu toate acestea, oficialii agenției au declarat că investițiile în energiile regenerabile a crescut cu 12% față de 2020.

Potrivit IEA, „cheltuielile din prezent pe gaz și petrol sunt prinse între două viziuni ale viitorului: sunt prea mari pentru a se alinia cu limitarea încălzirii globale la 1.5 grade Celsius, dar nu suficient de mari pentru a satisface cererea crescută într-un scenariu în care guvernele rămân la politicile actuale și nu reușesc să se țină de promisiunile climatice.”



Citeste si