Bateriile pe lemn ar putea fi viitorul sustenabil al stocării energiei electrice

Producătorul de componente pentru baterii Allotrop Energy a obținut recent o investiție de 6.7 milioane de dolari pentru a avansa producția de baterii pe bază de lemn, dar și a celulelor compuse din alte biomateriale.

Conform ESG Today, Suzano Ventures a oferit banii start-up-ului care vrea să revoluționeze modul în care creăm baterii pentru mașinile electrice. Fondat în Marea Britanie, Allotrope Energy și-a început misiunea în 2016, când cercetătorii căutau noi moduri prin care să îmbunătățească vitezele de încărcare pentru bateriile litiu-ion, iar în același timp, să facă celulele respective mai sigure.

Partea interesantă este că Allotrope Energy folosește carbon derivat din biomateriale, cum ar fi lemnul, în loc să apeleze la cobalt, nichel sau alte elemente rare, resurse care se găsesc în cantități finite.

CEO-ul Allotrope Energy, Dr. Peter Wilson, a declarat că „prin colaborarea cu Suzano vom avea acces la materie primă ciritcă care este produsă în mod sustenabil, pe lângă expertiza tehnică și comercială. Această oportunitate vine într-o perioadă în care observăm un interes general la nivel global pentru explorarea noilor tehnologii pentru baterii care să fie potrivite pentru mai multe industrii din lume.”



Citeste si