Plug-in hibridul este cel mai bun profesor înainte de electrificarea completă

De ce spun că un plug-in hibrid este mașina care te poate pregăti pentru viitor? Pentru că ea este mai degrabă ca un îndrumător, și nu un examinator. La o mașină electrică dacă ai rămas fără energie în baterii și nu ești la o stație, trebuie fie să încarci de la un generator, fie să fii tractat. La un hibrid cu încărcător, în schimb, dacă rămâi fără baterii, există un motor pe benzină de cele mai multe ori, care te duce mai departe până ajungi la stație, asta dacă vrei neapărat să încarci imediat.

Totodată, față de hibridele obișnuite, cu plug-in-ul poți merge doar în mod electric chiar și la viteze mai mari, de peste 100 de kilometri pe oră. E drept că autonomia la aceste modele nu e foarte mare, dar ea te ajută să mergi în oraș de exemplu fără să poluezi chiar și câteva zile la rând.

Ce este Suzuki Across

Across este un model împrumutat de la un alt producător de renume și practic, este o Toyota RAV4 cu altă emblemă, atât. În rest, tot ceea ce ține de exterior, interior și motorizare sunt absolut identice, cu excepția grilei frontale, care este ușor restilizată.

Asta nu e ceva rău, până la urmă RAV4 este un model foarte popular, pentru că oferă și confort și spațiu destul de bun pentru dimensiunile sale, deși pe alocuri s-ar putea mai mult, dar și performanțe remarcabile cu un consum foarte bun.

Suzuki Across, un model confortabil și destul de spațios

În ce privește interiorul, Suzuki Across oferă spațiu generos pentru pasageri, fie că vorbim de cei din față sau din spate, iar materialele sunt foarte plăcute la atingere, cu finisaje și îmbinări bine lucrate. Nu prea există plastic tare la interior, iar cel care este e de calitate superioară, iar ușile se închid cu un sunet plin, deci și caroseria este mai solidă decât te-ai aștepta.

Scaunele din față și bancheta din spate sunt și ele dintr-un material similar cu pielea, dar care cel mai probabil va rezista mai bine în timp. Ce este și mai important e că sunt comode și nu te vor obosi la un drum mai lung. Apropo de spațiu, în spate chiar ai mult loc la picioare, chiar dacă șoferul sau pasagerul vor da scaunele mai în spate și ai ventilație atât în față, cât și la pasagerii de pe banchetă, deci nu va suferi nimeni nici pe caniculă și nici iarna în Across.

Cotiera este și ea foarte bine poziționată și este acoperită tot cu un material moale, deci la drum lung vei fi foarte relaxat. Ai spațiu și la cap, dar ai grijă dacă așezi ceva cumpărături în spate, că este posibil să te lovești în partea de sus a ramei de la ușile din spate, cum am pățit și eu.

Și încă un aspect crucial, dacă ai nevoie să pui bagaje pe bancheta din spate, nu le pune la picioare, pentru că riști să blochezi sistemul de aerisire al bateriilor.

Portbagajul este relativ spațios, la 490 de litri, dar parcă mă așteptam la mai mult de la o mașină de peste 4.6 metri lungime. Ai o roată de rezervă în portbagaj și unul dintre cele două motoare electrice, de unde cel mai probabil și sacrificiul la spațiu, dar sunt destul de sigur că nu o să ai probleme în concediu, cu familia. Încălzirea în volan și în scaune funcționează foarte bine, iar dezghețarea parbrizului m-a ajutat foarte mult într-o dimineață geroasă, pentru că mi-a topit gheața în doar câteva minute.

Impresii după condus cu Suzuki Across

Across este un SUV de dimensiuni medii spre mari și asta vine cu avantaje, dar și cu niște limitări. În primul rând, mașina nu se simte ca una mare și nici grea, având aproape 2 tone goală. Direcția este asistată electric și este moale în oraș și la viteze mici și se întărește pe măsură ce crești viteza de deplasare. Este totuși ceva mai rigidă decât la modelele Dacia-Renault, de exemplu, fără a fi greu de manevrat la parcări, deci și domnișoarele vor putea efectua manevre fără probleme.

Faptul că nu este unul dintre SUV-urile acelea cu design deosebit de futurist este un mare avantaj prin prisma anvelopelor, care sunt cu balon pe 19 inch, deci ai mult cauciuc, așadar gropile și denivelările trebuie să fie serioase ca să le simți. Dezavantajul este că nu e cea mai eficientă pe autostradă și la viteze mai mari, dar dacă ai nevoie să ieși cu ea pe un drum de țară, o vei face să te gândești cum vor arăta roțile după.

În oraș, mașina se comportă ca oricare alta pe care am testat-o până acum, cu mențiunea din nou că șinele de tramvai sau imperfecțiunile sunt filtrate mult mai bine aici. Pe drum național și autostradă începe cu adevărat distracția, pentru că acolo vei scoate cel mai mult din motorul de 2.5 litri pe benzină. Știu ce vei spune, că e prea mare și că va consuma, dar realitatea este că după ce am mers cu ea așa cum conduc de fiecare dată, am parcat-o la bloc cu un consum de 7.3 litri la sută, asta fără ca bateriile să fie încărcate foarte mult și îți voi spune imediat și de ce asta e foarte important.

După ce am mers cu ea în traficul de dimineață până la reprezentanță, consumul a crescut la 8 l/100, ceea ce din nou pentru un motor de 2.5 litri nu mi se pare deloc mult. Ai în total 306 cai putere pe care te poți baza fără probleme la drum lung, iar depășirile nu sunt absolut deloc o problemă, mașina accelerează foarte rapid și liniar, pentru că are o cutie eCVT care nu schimbă niciodată treptele fizic.

Nu o să vrei să te dai cu ea prea tare în viraje, pentru că nu are cea mai bună stabilitate, deși nu te vei răsturna prea repede, ci mai degrabă vei crea disconfort pasagerilor.

Dacă îl încarci, plug-in hibridul poate fi foarte eficient

Spuneam că bateriile nu au fost încărcate complet, iar asta e foarte important. Cu un nivel de încărcare de sub 40%, mașina nu poate fi comutată în modul exclusiv electric, mod pe care eu l-aș folosi în oraș ca să reduc și mai mult consumul și emisiile.

Bateria nu e foarte mare, la 18.1kWh, iar faptul că mașina e destul de pătrățoasă și grea rezultă într-o autonomie de aproximativ 75 de kilometri în modul exclusiv electric, ceea ce e suficient pentru oraș și mers în coloană pe DN1, de exemplu. Poți merge doar în modul electric până la 135 de kilometri pe oră, după care până la viteza maximă de 180 km/h în modul hibrid.

Ca mai toate plug-in hibridele, Suzuki Across se poate încărca doar la curent alternativ, deci viteze mici de încărcare, iar aici ele sunt limitate la 7.5kW, deci va dura câteva ore ca să încarci complet bateria. Mașina mai încarcă și la frânare prin regenerare, iar pe parcursul testelor mele, nivelul nu a scăzut niciodată sub 30%.

Ca la orice alt plug-in, bateria nu se încarcă atunci când motorul pe benzină este funcțional, iar bateria nu se golește complet niciodată, pentru a proteja celula pe termen lung.

Dacă ai grijă să o încarci mereu și mergi cu ea doar în electric în oraș sau în coloană, poți scădea consumul la doar câțiva litri, dar nu vei ajunge niciodată la cifrele date de producător, adică 1 l/100 km. Acesta este un păcat de care suferă toți producătorii de mașini plug-in, care probabil cred că aceste mașini vor merge aproape exclusiv pe energie electrică.

De aceea spuneam că mașina asta poate fi un profesor foarte bun. O încarci și mergi cu ea în electric acolo unde poți și îți mai planifici din când în când o încărcare, iar după câțiva ani te vei obișnui în acest mod și poți trece la nivelul următor, dacă îți permit și drumurile tale uzuale, și îți cumperi o electrică. Vei avea deja altă autonomie și viteze de încărcare cu mult mai bune, deci nu vei simți mașina ca pe o povară, ci din contră.

Tehnologii de siguranță și un sistem de operare eficient

Toate mașinile moderne oferă aceleași sisteme de siguranță, astfel că și aici avem lucruri precum asistență la frânarea de urgență, menținerea benzii sau detectarea pietonilor care traversează foarte aproape de mașină. Mai important e că aceste sisteme funcționează bine și de fiecare dată, iar mașina te avertizează și atunci când ieși cu spatele din parcare și vin mașini din stânga sau din dreapta pe care poate nu le vezi.

Există și auto hold ca să nu mai ții piciorul pe frână la semafor și funcționează foarte bine atunci când mașina s-a oprit complet. Totuși, asta a fost o funcție pe care a trebuit să o activez de fiecare dată când m-am urcat în mașină și mi-ar fi plăcut să fie activată de la început, dar măcar butonul este ușor de găsit.

Senzorii față-spate funcționează foarte bine, iar camera se vede ok, nu extraordinar, dar suficient de bine cât să vezi ce se întâmplă în spatele mașinii.

Sistemul audio este și el destul de bun, deși nu este JBL ca la Toyota, dar se aude bine. Îmi place că sistemul de operare pus de Suzuki aici este unul simplu și cred că este similar cu cel de la Toyota. Nu ai animații sau un afișaj care să îți ia ochii, asta ar fi destul de rău vorbind de o mașină, ci este o tabletă simplă în bord unde ai o listă cu câteva aplicații și setări foarte ușor de găsit. Android Auto și Apple AirPlay sunt prezente aici.

M-a impresionat faptul că sistemul în sine merge foarte bine, răspunde instant la comenzi, iar viteza cu care dai scroll prin meniuri este excelentă. Nu trebuie să apeși de mai multe ori ca să înregistreze o atingere, iar interfața deși pare „sărăcăcioasă” pentru o mașină de peste 55.000 de euro, este foarte intuitivă și explicită.

Merită să îți cumperi un plug-in hibrid cum este Suzuki Across?

Din punctul meu de vedere, Suzuki Across, care are un preț identic cu Toyota RAV4, este o mașină foarte echilibrată, cu performanțe care bat multe alte SUV-uri de renume, suficient de spațioasă pentru o familie chiar și cu doi copii, care poate fi și economică prin prisma consumului bun, dar și a fiabilității pentru care este cunoscut producătorul.

Prețul de listă la Suzuki este de 55.900 de euro, dar mașina are momentan un preț promoțional de 46.990 de euro, care este justificat de materialele și construcția de calitate și de sistemul de tracțiune performant și economic. Ai un motor pe benzină pe care Toyota îl folosește deja de câțiva ani și despre care se știe că este fiabil, iar cele două propulsoare electrice asigură accelerații surprinzătoare în combinație cu cel termic.

Poți merge cu ea doar în mod electric, are și ceva capabilități de off-road și partea cea mai interesantă este că vine într-o singură configurație, deci nu trebuie să îți bați capul cu dotări opționale pe care poate ți le-ai dori la un moment dat sau cu mai multe versiuni de motorizare.