Scopul măsurii este să contribuie la dezvoltarea hidrogenului din surse regenerabile, în conformitate cu obiectivele Strategiei UE pentru hidrogen și cu Pactul verde al UE.

Schema va contribui, de asemenea, la obiectivele planului REPowerEUde a reduce dependența de combustibilii fosili din Rusia și de a accelera tranziția verde.

Hidrogenul verde este produs prin electroliza apei folosind electricitate din surse regenerabile și nu emite gaze cu efect de seră în timpul producerii.

Potrivit unui anunț al Ministrului Energiei, Virgil Popescu, valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită, care se va acorda în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie pentru 2022 este de 50 milioane de euro pe întreprindere, pe proiect de investiții.

Solicitanții eligibili sunt:

  • institute naționale de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei, având personalitate juridică, definite prin OG 57/2002, inclusiv asocieri/parteneriate formate din aceşti actori.
  • micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari producătoare/consumatoare de hidrogen,
  • producători de gaz natural,
  • micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari producătoare de energie electrică,
  • unităţi administrativ-teritoriale,

Potrivit oficialului român, proiectele pentru producția de hidrogen din surse regenerabile se pot depune până la data de 16 august.

Producție de hidrogen verde în România

Conform echipei fonduri-structurale.ro, care citează Reprezentanța Comisiei Europene în România, schema notificată de România, care se va desfășura până la 31 decembrie 2023, va fi finanțată parțial prin Mecanismul de redresare și reziliență, în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu.

Schema va sprijini construcția de noi instalații pentru producția de hidrogen din surse regenerabile, cu scopul de a realiza, până la 31 decembrie 2025, capacități de producție a hidrogenului din surse regenerabile de cel puțin 100 MW în instalații de electroliză care să producă cel puțin 10 000 de tone de hidrogen pe an.

Schema este deschisă întreprinderilor de toate dimensiunile care își desfășoară activitatea în domeniul producției de hidrogen sau de energie electrică, unităților administrativ-teritoriale sau institutelor naționale de cercetare și dezvoltare din domeniul energiei, inclusiv asociațiilor sau parteneriatelor formate de actorii respectivi.

În cadrul schemei, sprijinul va fi acordat sub formă de granturi directe. Valoarea maximă a ajutorului care poate fi acordat fiecărui proiect nu va depăși 50 de milioane euro.