Lista nu este una finală, pe măsură ce noi oportunități pentru antreprenorii sociali de la noi vor apărea o vom completa pentru ca voi să aveți la îndemână oportunitățile pentru a vă crește afacerea socială în 2023.

Future Makers

Future Makers este un incubator digital pentru start-up-uri la început de drum (0-2 ani) din regiunea CEE, aflat la cea de-a cincea ediție.

Programul, care este organizat de echipa Social Innovation Solutions, include mentorat internațional, ateliere și cursuri de business, tehnologie și previziune; acces la o comunitate globală de change makers, sesiuni de feedback și investment pitches.

În primele patru ediții, Future Makers a lucrat cu peste 5.000 de tineri din România în conversații aplicate despre tendințe, tehnologie și societate și a susținut 185 de idei de start-up cu un program de incubare a afacerilor de 4 luni și peste 75.000 de euro în premii.

Pre-înregistrările pentru ediția 2023 au început aici. În 2023, Future Makers va fi structurat în trei incubatoare specifice următoarelor teme: climă și sustenabilitate, inovație, și sănătate și bunăstare.

Despre programul Future Makers și startup-urile care au trecut prin el poți afla din aceste materiale.

Black Sea ClimAccelerator

Black Sea ClimAccelerator este cel mai complex accelerator din România și Bulgaria dedicat startupurilor verzi.

Black Sea ClimAccelerator este punctul de întâlnire a următoarei generații de antreprenori și inovatori locali ce dezvoltă soluții scalabile pentru gestionarea crizei climatice.

Programul oferă sprijin pentru accelerarea soluțiilor greentech din trei stadii diferite de dezvoltare (Early stage, MVP și Growth), acces la know-how, o rețea de consultanți, mentori și investitori și o finanțare totală de 300.000 de euro – toate acestea pentru susținerea inovațiilor care contribuie la atingerea obiectivului de neutralitate climatică în Europa.

Black Sea ClimAccelerator este organizat de Impact Hub Bucharest cu sprijinul EIT Climate-KIC, alături de Innovation Starter în Bulgaria.

În 2022, ediția a doua a Black Sea ClimAccelerator a însemnat un total de 130+ de înscrieri primite, dintre care juriul a ales 32 de startupuri care au mers mai departe în program: 16 la categoria Early Stage, adică antreprenori care au avut o idee de business cu scopul de a contribui la un viitor sustenabil, 6 la categoria MVP, adică startupuri care aveau deja un prototip validat în piață, și 10 la categoria Growth, respectiv startupurile greentech care erau în faza de scalare a impactului soluțiilor propuse.

Ulterior jurizării, au urmat câteva luni intense pentru finaliștii din Black Sea ClimAccelerator care au însemnat peste 60 de experți implicați pe partea de mentorat și consultanță, conectare cu actori cheie din ecosistem pentru toate etapele de dezvoltare ale startupurilor, 25 de workshopuri și întâlniri de comunitate, consultanță pe nevoi specifice, vizibilitate media, dar și finanțări dedicate: startupurile din categoria Early Stage au primit o finanțare totală de 80.000 Euro (grant de 5000 Euro/ startup), iar cele din categoria MVP de 120.000 Euro (grant de 20.000 Euro/ startup).

Pentru calendar, înscrieri și alte informații relevante despre ediția 2023 a celui mai complex accelerator dedicat startup-urilor verzi din România urmăriți website-ul dedicat: www.impacthub.ro/climaccelerator.

Despre ClimAccelerator am scris pe larg și în aceste materiale.

TRANSFORMATOR

TRANSFORMATOR este un program de transformare de tip accelerator dedicat IMM-urilor și ONG-urilor cu experiență dovedită (minim 3-4 ani maturitate recomandată) care propun soluții sau sunt active în unul sau mai multe din 10 SDG-uri selectate, precum Fără sărăcie (1), Sănătate și Bunăstare (3), Educație de calitate (4), Egalitate de gen (5), Apă și sanitație (6), Energie curată și la prețuri accesibile (7), Muncă decentă și creștere economică (8), Orașe și comunități durabile (11), Consum și producție responsabile (12) & Acțiune climatică (13).

Programul oferă sprijin business-urilor sau organizațiilor pentru a avea o înțelegere mai bună despre sustenabilitate, a-și dezvolta obiective strategice și/sau a-și transforma modelul de business.

Programul TRANSFORMATOR, oferă mentorat, ateliere de sustenabilitate în business, foresight și investiții, audit și strategie de sustenabilitate, ore de consultanță și sesiuni de feedback cu un Advisory Board.

Află mai multe despre TRANSFORMATOR și din aceste articole.

Social Impact Award

Social Impact Award este un program educațional de inovare socială și o competiție de idei pentru tinerii între 14 și 30 de ani care vor să producă o schimbare în societate într-un mod constructiv.

Misiunea acestuia este de a consolida noțiunea de antreprenoriat social, dar are și scopul de a veni în sprijinul celor ce fac asta deja, dar au nevoie de mentorat sau o comunitate cu aceleași valori.

În România programul este susținut de Social Innovation Solutions șil a fost implementat pentru prima dată în anul 2011, iar de atunci a susținut mai bine de 300 de idei sociale.

Social Impact Award este un program educațional în inovare socială și o competiție de idei pentru tinerii care vor să producă o schimbare în societate într-un mod constructiv. Misiunea proiectului este promovarea antreprenoriatului social în rândul tinerilor din lumea întreagă. În 2022 proiectul este prezent în 18 țări din Europa, Africa și Asia.

Mai multe detalii despre Social Impact Award puteți afla aici.

Innovators for Children

Innovators for Children este un accelerator dedicat startupurilor și ONG-urilor care aduc un impact pozitiv pentru starea de bine și dezvoltarea copiiilor și adolescenților cu ajutorul tehnologiei, prin inovare scalabilă. Programul este organizat de Impact Hub Bucharest.

În cele 4 ediții ale programului au fost selectate 44 de proiecte, dintre care 15 au primit finanțare totală de peste 250.000 de euro.

Ediția a patra a Innovators for Children a debutat în aprilie 2022 și a primit un total de 112 de aplicații din toată țara ale startupurilor și antreprenorilor sociali care au propus soluții tech pentru sănătatea fizică, intelectuală și emoțională a copiilor și adolescenților.

11 dintre ele au fost selectate pentru a fi parte din program și au intrat într-un proces de accelerare de două luni, în care s-au concentrat pe construirea și validarea unui model de afacere, au beneficiat de mentorat, workshop-uri dedicate, consultanță și au participat la o conferință internațională de networking. Pe tot parcursul programului, participanții i-au avut alături pe mentorii ediției 2022: Adina Crețu (Director Programe, Impact Hub Bucharest), Raluca Negulescu-Balaci (Director Executiv, UiPath Foundation), Horia Velicu (Head of Innovation Lab, BRD), Diana Certan (Director executiv, Organizația Umanitară CONCORDIA), Mădălina Putineanu (Managing Director, Parenting Ads), Andrei Dudoiu (Managing Partner & President BoD SeedBlink).

Innovators for Children va continua în acest an cu cea de-a cincea ediție și mai multe detalii puteți afla aici.