Am povestit despre acțiunile de sustenabilitate ale eMAG pe cei trei piloni principali, mediu, dezvoltare socială și dezvoltare economică sustenabilă, într-un material anterior.

Sarah Joițoiu, Head of Sustainability în cadrul eMAG, ne-a povestit și despre faptul că retailerul din ecommerce a conectat drumul județean DJ 602 cu autostrada A1, asumându-și 100% din costurile generate de această lucrare, acțiune care a ajutat la creșterea atractivității economice a zonei.

”Investiția în centru logistic aflat la km 19 al autostrăzii A1 a generat un impact benefic semnificativ atât economic, cât și social la nivelul comunităților adiacente. Investiția a rezultat deja în creșterea atractivității economice a zonei ca urmare a obținerii titulaturii de parc industrial”, ne-a precizat Sarah Joițioiu.

Potrivit managerului eMAG, un alt obiectiv a fost acela de a contribui la dezvoltarea infrastructurii din proximitatea parcului industrial.

”În acest sens eMAG a conectat drumul județean DJ 602 cu autostrada A1, în sensul de mers spre Pitești, asumându-și 100% din costruile generate de aceastră lucrare. Proiectul a avut ca rezultat construcția unui sens giratoriu de 15 m în diamentru cu patru ieșiri și aproximativ 600 de metri liniari de drum pe două benzi, din DJ 602. De asemenea, dispune de 900 m de bandă de decelerare dinspre București către parcul industrial precum și de 900 m de bandă de accelerare dinspre parc spre Pitești”, spune Sarah.

Aceasta a vorbit și despre programele educaționale pe care eMAG le derulează la nivel național.

Fundația Nouă ne pasă (https://www.nouanepasa.ro/), un program susținut de eMAG, are la bază convingerea că educația este un drept fundamental și baza unei societăți puternice

Astfel, în perioada 2012 – 2021, Fundația a implementat, în principal, trei mari programe: „Hai la Olimpiadă!”, „Nouă ne pasă” și„140 de bătăi pe minut”.

Misiunea programului „Nouă ne pasă” este de a asigura condițiile necesare pentru ca tinerii și copiii din comunitățile defavorizate să rămână în școală. În anul școlar 2021–2022 – programul a ajuns la 2.422 de copii din 84 școli din 31 de județe

”Pe termen lung, programul „Nouă ne pasă” urmărește să atragă atenția asupra fenomenului abandonului școlar și a cauzelor acestuia în zonele rurale. Totodată, Fundația propune metoda de intervenție ca model de bună practică pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă școala în aceste zone”, spune Sarah.

Obiectivul programului „Hai la Olimpiadă” este de a oferi tuturor copiilor posibilitatea și condițiile necesare pentru a se pregăti pentru performanță. Programul s-a reconfigurat în toamna anului 2020 și toate cele 54 de centre de pregătire și-au început activitatea online. Fundația pregătește peste 6.100 de elevi și studenți înscriși în centre și sprijină constant pregătirea și participarea echipelor românești de elevi și studenți la concursurile internaționale de matematică, fizică și informatică.

În același timp, programul „140 de bătăi pe minut” urmărește să le reamintească tuturor celor responsabili de formarea actualei generații de copii – părinți sau profesori – despre importanța practicării sportului și avantajele unui ritm de viață echilibrat.

Aderarea eMAG la Global Compact a Organizației Națiunilor Unite (UNCG)

În vara anului trecut eMAG s-a alăturat comunității Global Compact (UNGC) a Organizației Națiunilor Unite în parteneriatul pentru dezvoltare durabilă ca parte a politicii sale de sustenabilitate, dar și pentru a încuraja pe plan local o atitudine responsabilă privind mediul.

Astfel, eMAG a adoptat principiile de dezvoltare durabilă și a dezvoltat un set de măsuri menite să protejeze mediul și să contribuie la schimbare.

Necesitatea de a acționa imediat pentru diminuarea amprentei de carbon este cu atât mai urgentă, cu cât, în lipsa unor măsuri, încălzirea globală ar putea atinge pragul de plus 1,5°C în comparaţie cu epoca pre-industrială în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimările inițiale, ameninţând omenirea într-un ritm și mai accelerat, conform raportului recent al IPCC (Panelul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice) din cadrul ONU, adoptat de 195 de state.

Acțiuni alături de partenerii potriviți

”Cum au ajuns companiile să își stabilească ca prioritate conceptul de sustenabilitate? Pentru noi, la eMAG, sustenabilitatea porneste de la responsabilitate. Companiile au văzut că pot veni cu inovație, pot prelua responsabilitatea și duce mesajul în societate. Noi nu vedem sustenabilitatea ca pe un atribut pe care îl câștigăm și îl punem undeva, ci mai degrabă ca un întreg proces de transformare, care presupune foarte multă muncă, presupune o schimbare de mentalități, de abordări. Este un proces necesar pentru a fi pregăti și pentru viitor”, afirmă Sarah Joițoiu, Head of Sustainability în cadrul eMAG.

Managerul eMAG adaugă faptul că, pentru o companie, sustenabilitatea reprezintă o direcție importantă de dezvoltare. Iar această direcție implică consultarea stakeholderilor, în ce privește definirea conceptului de dezvoltare sustenabilă și aplicarea său.

”eMAG a ajuns la un nivel de dezvoltare în care se gândește din ce în ce mai mult la comunitate și vine să dea înapoi societății. Avem oameni care știu ce înseamnă sustenabilitatea, există resurse în acest sens și folosim resursele optime pentru a genera schimbarea la nivelul întregii societăți. Iar pentru a ajunge acolo, aducem alături alte companii care au inițiative similare”, concluzionează maanagerul de sustenabilitate al eMAG.

Obiective sustenabile în următorii ani pentru eMAG

La final, Sarah Joițoiu, Head of Sustainability în cadrul eMAG, a făcut o trecere în revistă a câteva dintre obiectivele sustenabile pe care eMAG se va concentra în următorii ani.

  • 10 hectare de pădure plantată lângă noul parc logistic în 2022;
  • Atingerea neutralității de carbon în operațiunile proprii și lanțul de aprovizionare în următorii 10 ani;
  • Vom construi noile centre de logistică în conformitate cu standardul BREEAM pentru clădiri sustenabile;
  • Utilizarea serviciilor sustenabile de livrare într-o proporție din ce în ce mai crescută
  • Informarea clienților noștri cu privire la colectarea și reciclarea corectă a cutiilor de livrare și ambalajelor;
  • Extinderea programului Buy back și integrarea noilor servicii circulare în oferta noastră;
  • Încurajarea economiei circulare prin promovarea produselor resigilate.