Dezbaterile s-au axat pe găsirea de soluții pentru a atrage investiții private în proiecte cu impact social. Au fost analizate oportunitățile și provocările din peisajul investițiilor de impact din CEE, punându-se accentul pe necesitatea unor strategii mai complexe și inovatoare pentru a atrage capitalul necesar.
Unde se fac investiții de impact în Europa
Prezentarea Irinei Mișca (European Women in VC & Fortech) a oferit o perspectivă asupra dinamicii actuale a acestui sector, evidențiind tendințe importante, oportunități de finanțare și provocările specifice pe care le întâmpină antreprenorii sociali din regiune. Aceasta a analizat evoluția investițiilor de impact, identificând factori cruciali de succes și recomandând strategii pentru a atrage investiții.
Am fost prezenți la eveniment și am notat câteva dintre punctele esențiale menționate de Irina în cadrul prezentării sale:
- 88% dintre fondurile de investiții chestionate de European Women in VC & Fortech folosesc tool-uri software care să le ajute în alegerea investițiilor potrivite pentru valorile personale sau organizaționale.
- 4 din 5 reprezentanți ai comitetelor de investiții sunt bărbați.
- 91% dintre partenerii generali bărbați au acces la comisioane de performanță, în vreme ce în cazul partenerilor generali femei, procentul este de 70%.
- printre sectoarele subfinanțate destinate femeilor se numără produsele de consum cu focus pe femei, serviciile de sănătate destinate femeilor și investițiile pentru femeile în vârstă.
În ce privește imaginea de ansamblu a pieței de capital și a startup-urilor din Europa, potrivit European Women in VC & Fortech există în prezent peste 2.400 de companii cu fonduri de investiții în regiune, iar startup-urile europene susținute de aceste fonduri au contribuit la crearea a 6,3 milioane de locuri de muncă. Totodată, la nivel european, în primul trimestru al acestui an existau 199 de unicorni.
Dacă ne raportăm la investițiile de impact pe regiuni din Europa, țările nordice conduc clasamentul cu 61% investiții de impact, urmate de statele baltice, unde investițiile de impact au reprezentat 58 de procente. În Europa de Vest, 34% dintre investițiile făcute la începutul acestui an au fost destinate organizațiilor cu impact social și de mediu, în vreme ce în Europa Centrală și de Est, procentul a fost de 31%, iar în sudul Europei, 24%.
Strategii de finanțare adaptate pe proiect
Un alt element cheie al evenimentului a fost panelul "Bridging the Impact Gap – The Funding Side" cu participarea unor experți de la Tilia Impact Fund, ERSTE Social Finance și Ascension VC & Alma Ventures. Discuțiile s-au concentrat pe modalități inovatoare de finanțare, inclusiv finanțare mixtă, combinând granturi, împrumuturi și capital de risc, pentru a susține proiectele sociale în diverse stadii de dezvoltare. Experții au subliniat importanța adaptării strategiilor de finanțare la specificul fiecărui proiect și necesitatea unei înțelegeri clare a relației dintre stadiul de dezvoltare al companiei, riscurile asumate și așteptările investitorilor.
Evenimentul a evidențiat și programul Impact Creators, o inițiativă a Impact Hub Bucharest și PurposeTech, dedicat susținerii antreprenorilor sociali români. Programul oferă resurse și mentorat pentru a-i ajuta pe aceștia să-și dezvolte proiectele și să-și amplifice impactul pozitiv.
Pentru cine este acest program? Pentru cei care au o idee de business cu potențial de a genera venituri și care poate fi scalat prin tehnologie și care există într-un stadiu incipient.
Este pentru cei care au o echipă cât de mică ce lucrează în prezent la dezvoltarea produsului respectiv și pentru cei care sunt în proces de strângere de fonduri sau care plănuiesc să facă asta curând. Totodată, programul se adresează startup-urilor de impact care operează în sectorul sănătății, educației sau sustenabilității.
O altă condiție crucială este ca startup-ul să fie fondat în România sau în una dintre țările Europei Centrale și de Est.
Impact Centric Talks a subliniat importanța măsurării și demonstrării impactului social. Participanții au împărtășit experiențe și bune practici, conturând un viitor în care succesul în afaceri este indisolubil legat de responsabilitatea socială. Evenimentul a demonstrat că proiectele cu impact pozitiv au dimensiuni diverse, de la inițiative comunitare la tehnologii transformative la scară largă.
Ana Crețu, Head of Impact Investments la Fundația Erste, a subliniat importanța acestui eveniment pentru dezvoltarea ecosistemului de investiții sociale din România și din regiune. Evenimentul a deschis calea pentru o colaborare mai strânsă între investitori, antreprenori și alte instituții implicate în domeniu.
Oana Craioveanu, cofondatoare Impact Hub Bucharest, a punctat necesitatea ca antreprenorii din România să își măsoare impactul, incluzând în strategie responsabilitatea socială și implicarea activă în comunitate, generând astfel beneficii pe termen lung.
La finalul evenimentului, Sonia Oprean, Co-fondator Synerb, a prezentat programul Marc Impact Programme, un program de scalare a afacerilor centrate pe impact, inițiat de ERSTE Foundation, Erste Social Finance Holding, IFUA Nonprofit și SIMPACT, cât și cele 24 de organizații din cadrul cohortei din România care vor intra într-o perioadă de mentorat și scalare. Printre acestea se numără Curiera Transport Solutions, Help Autism, Concordia Academia și Eco Atelierul Social. În România, Marc este implementat de Synerb, BCR și BCR Social Finance.
Comentezi?