Fundația Arctic dorește să construiască o cultură în sfera sustenabilității prin încurajarea și sprijinirea românilor în a contribui activ atât în domeniul social, cât și în cel al mediului.

Totodată, aceasta are drept misiune construirea unui cadru care promovează educația în zona sustenabilității, precum și dezvoltarea unor proiecte de impact, în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă.

În pregătirea lansării fundației, Arctic a desfășurat împreună cu Ipsos, lider global în cercetarea de piață, un amplu studiu pe tema sustenabilității în România, cu scopul de a descoperi semnificația acestui concept în societatea actuală.

Potrivit cercetării, companiile ar trebui să ia atitudine proactivă pentru o planetă sustenabilă, spun 91% dintre cei chestionați, fără a exclude implicarea populației (76%) și a guvernului (67%).

4 din 5 români se declară dispuși să facă mai multe activități pentru sustenabilitate, cu condiția să aibă mai multe cunoștințe în acest sens.

Principala barieră este lipsa accesului facil la informație, dar și lipsa resurselor personale – fie timp, fie resurse financiare.

Cu ocazia lansării, Fundația Arctic a demarat campania Redefinește mândria românească, prin care și-a propus să le arate românilor că a fi sustenabil este o alegere la îndemână, cu care se pot mândri.

Campania vizează să redefinească mentalitățile, folosind citate populare memorabile care au în mod normal un sens negativ și să le ofere o conotație pozitivă, legându-le de obiceiuri sustenabile.

Astfel, expresii precum „de căpătat” – pentru haine second-hand, „ca la țară” – pentru mâncarea de la producătorii locali sau „de pomană” pentru mâncarea primită în dar dobândesc valențe noi.

”Compania Arctic are în centrul strategiei sale sustenabilitatea, aceasta reflectându-se nu doar în produsele inovatoare pe care le punem pe piață și în modul de producție, ci și la nivelul valorilor și proiectelor pe care le promovăm. Aspirăm către o societate în care toți oamenii sunt conștienți de problemele legate de sustenabilitate, sunt pregătiți să ia măsuri și transmit mai departe această mentalitate către generațiile viitoare. Misiunea Fundației Arctic este de a-i inspira pe cât mai mulți români, atât din mediul de business, cât și consumatori, să acționeze pentru binele comun”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

Din boardul Fundației Arctic fac parte Murat Büyükerk, CEO Arctic România, Gabriel Eremia, Marketing & Product Management Director Arctic România, Virginia Oțel, Corporate Communication Director Garanti BBVA România, Ruxandra Mercea, fondator Școala Încrederii, Ionuț Dună, Head of Indirect Sales Enel România.