La nivel global, dar și în țara noastră, echipa L’Oréal a început un proces complex prin care și-a propus transformarea business-ului pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și a reduce impactul asupra planetei.

Într-un interviu realizat în luna mai cu Simona Fîrtat, care ocupa la acel moment funcția de Corporate Affairs & Engagement Director L’Oréal Romania, am aflat mai multe informații despre direcțiile de sustenabilitate ale companiei și despre angajamentul companiei de a folosi ambalaje reciclate și de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Potrivit Simonei, consumatorii români au devenit mai atenți la modul în care sunt realizate și ambalate produsele pe care le achiziționează. ”Își doresc produse care sunt realizate din ingrediente sustenabile, care au ambalaje cu un grad redus de poluare, sau produse pe care le pot folosi fără a consuma foarte multe resurse naturale”, spune reprezentanta L’Oréal.

Provocări în a fi sustenabil

În același timp, totuși, una dintre cele mai mari provocări ale producătorului de produse de îngrijire la nivelul țării noastre este educația precară în ceea ce privește reciclarea, precum și lipsa unei infrastructuri adecvate pentru acest lucru.

”Întâmpinăm dificultăți în ceea ce privește găsirea unui mod mai sustenabil pentru a livra produsele noastre”, adaugă ea, precizând faptul că L’Oréal lucrează la un proiect care are ca scop asigurarea unei soluții mai verzi pentru transportul produselor.

Pentru a fi în ton cu cerințele clienților, compania a început un proces care vizează îmbunătățirea întregului portofoliu de produse pentru a folosi mai responsabil resursele pe care le oferă planeta.

”Avem creme solare cu ambalaje din hârtie, mascara care se poate curăța cu apă, fără a fi nevoie și de folosirea discurilor demachiante, avem tratamente pentru păr care nu mai necesită clătirea ulterioară, limitând astfel consumul de apă”, explică Simona.

Reprezentantul L’Oréal vorbește și despre cele 3 direcții de sustenabilitate pe care le urmărește compania. Potrivit Simonei, L’Oréal și-a luat angajamentul ca până în 2030 să folosească doar plastic reciclabil sau din bioplastic pentru ambalaje.

”Facem eforturi pentru a educa consumatorii să recicleze, astfel încât să putem crește cantitatea de plastic disponibil pentru acest proces de reciclare. Pentru a realiza acest lucru am creat prima platformă care-i ajută pe consumatorii români să sorteze și să recicleze produse cosmetice: loreal.ro/reciclarecosmetice”, spune Simona.

În același timp, compania și-a propus să devină mai sustenabilă prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Astfel, s-a luat decizia înlocuirii flotei de mașini cu modele hibrid și mild-hydrid.

Totodată, Simona menționează și lansarea unui program pilot, la nivelul Capitalei, inițial, prin care L’Oréal va distribui bunurile din depozite spre magazine cu ajutorul dubițelor electrice.

Nu în ultimul rând, Simona Fîrtat vorbește și despre inițiativele de CSR al brandurilor din portofoliul L’Oréal, care sunt direcționate spre educație, sănătate mentală, sau prevenirea cancerului.

Managerul L’Oréal spune că toate acțiunile de sustenabilitate inițiate de companie au fost creionate alături de experți. ”Fiecare direcție pe care ne axăm are propriul set de metrici și un sistem dedicat de evaluare a impactului”, adaugă Simona.

Ce rezervă viitorul

Producătorul de cosmetice a anunțat în 2021 că va strânge toate strategiile de sustenabilitate, pe care se va concentra până în 2030, sub umbrela programului L’Oréal for the Future. ”L’Oréal for the Future este un program complex de transformare care este construit pe inițiativele și programele anterioare de sustenabilitate pe care le aveam. Nu am început de la zero, produsele noastre trecuseră deja printr-un proces de îmbunătățirea în ceea ce privește amprenta lor de carbon”, afirmă managerul L’Oréal România.

Astfel, în primul an de implementare al L’Oréal for the Future, compania a reușit să mărească numărul produselor cu ambalaje din carton și a reușit să aibă unități de producție neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.

L’Oréal este o companie cu o istorie îndelungată. Producătorul de cosmetice, parfumuri și produse de îngrijire a pielii a fost fondat în 1909 și aduce pe piață unele dintre cele mai cunoscute branduri din beauty, precum L’Oréal, Garnier, Maybelline, Lancôme, Armani, Prada, Vichy.

Totuși, de-a lungul anilor, numele L’Oréal a fost legat și de unele controverse. Ne-am dorit să aflăm și care sunt politicile companiei în ceea ce privește etica în business.

”L’Oréal nu a mai testat produse pe animale din 1989, cu 14 ani înainte ca acest lucru să devină o normă la nivel european. Toate produsele noastre respectă prevederile europene în ceea ce privește procesul de fabricație”, mai spune Simona Fîrtat.

Iar pentru a se asigura că L’Oréal are capacitatea de a îndeplini toate acțiunile pe care și le-a propus, Simona menționează că un aspect foarte important este legat de lucrul cu partenerii potriviți care și-au setat țeluri similare.

”Nu putem schimba toate aspectele ce țin de sustenabilitate. Așa că am construit strategii alături de clienții și furnizorii noștri și lucrăm alături de companii care au o abordare similară cu a noastră”, concluzionează Simona.