Pentru a afla mai multe despre cum a fost dezvoltată această idee, rezultatele companiei de până în prezent, dar și planurile de viitor, am stat de vorbă cu Alexandru Cristinoi, fondatorul favr..
Începutul favr., un concept inovator în România
favr., care vine de la fruits and veggies reborn, este o companie românească specializată în producția de snack-uri din materie primă secundară, cum ar fi malțul din producția de bere, sau pulpa rămasă din sucurile naturale de fructe, care a reușit să reducă amprenta de carbon a produselor alimentare la 40% din valoarea lor obișnuită, prin transformarea acestora în ingrediente.
„favr. (fruits and veggies reborn) este un concept gândit și dezvoltat în România din care s-au născut mai multe tipuri de snacks-uri ce folosesc ca ingredient principal produsele secundare rezultate din industria berii și a sucurilor naturale. Totul a pornit ca o curiozitate: de a face un snack cu o rețetă curată, folosind aceste resurse ignorate (malțul de la bere și pulpa de fructe de la sucuri)”, explică Alexandru.
După primele încercări, mai spune el, acest proiect s-a transformat într-o ambiție: de realiza un produs viabil din punct de vedere comercial, dar care să păstreze valorile inițiale, adică să fie nutritiv și sustenabil.
Risipa alimentară este una dintre activitățile umane ce are un mare impact negativ asupra planetei. Descompunerea alimentelor este una dintre principalele surse de metan, un gaz cu efect de seră care contribuie de peste 80 de ori mai mult decât CO2 la schimbările climatice într-un GWP (potențial de încălzire globală) de 20 de ani.
După aproape doi ani de cercetare și dezvoltare a conceptului și a rețetelor, favr. a luat naștere oficial în anul 2019.
„A fost un proces provocator și am pornit de la zero deoarece nu au existat afaceri sau rețete din care să ne inspirăm”, mai spune Alex pentru Green Start-Up.
Provocările favr. după 6 ani de evitat risipa alimentară
Rezultatele produselor favr. trebuie privite în două etape. În primă fază, analiza totală a emisiilor de carbon în toate etapele ciclului de viață arată că peste 50% din amprenta de carbon derivă din producție, cu accent pe consumul de energie în procese precum uscarea și achiziționarea materiilor prime.
A doua etapă evidențiază emisiile evitate, cu un impact semnificativ. Pentru că favr. obține materia primă necesară pentru producție din surse locale, compania nu contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră. Această practică generează emisii evitate în cantități semnificative și salvează produse alimentare de la degradare, respectiv reduce impactul asupra mediului.
Totuși, provocările favr. nu țin de producție sau de obținerea materiei prime (de cele mai multe ori), ci de un lucru mai volatil, clienții.
„Suntem prezenți în băcănii și locații care doresc produse mai speciale, dar nu este suficient”, explică fondatorul companiei. „Aproximativ 80% dintre clienți își fac cumpărăturile doar din lanțurile de magazine unde micii producători ajung foarte greu. Materia primă nu este o problemă pentru sortimentele permanente, dar sunt câteva produse pe care nu le mai putem face din lipsa de materie primă, fiindcă nu mai exista producători care să folosească acele ingrediente.”
Deci, activitatea favr. depinde exclusiv de producția inițială din industria alimentară și de produsele secundare alimentare rezultate, de aceea și snacks-urile pe care compania le produce au o variație limitată. „Nu vom folosi ananas sau mure dacă nu au fost stoarse mai întâi pentru obținerea sucului.”
În oferta favr. există permanent 10 sortimente de produse ce se împart în trei categorii: Crackers din Malț, Juice Pulp Crackers și Granola. Și pentru fanii edițiilor limitate, favr. mai colaborează în anumite perioade ale anului cu acele companii românești care generează și alte produse secundare, în funcție de sezon, precum pulpa de la oleaginoase sau șrot (semințele după presare).
Evitarea risipei alimentare, un efort colectiv în industrie
Încă de la începutul activității, Alex mărturisește că producătorii români din industria alimentară au fost foarte deschiși la propunerea favr. de a prelua produsele secundare din procesul de fabricarea pentru a le transforma în alimente inovatoare și nutritive. Pentru eforturile sale în această direcție, compania a primit validarea Global Carbon Point (GCP). Emisiile evitate de favr. variază în funcție de conținutul de materiale upcycled, atingând în medie 40% din amprenta de carbon a produsului.
Acestea se datorează transformării materiei prime, precum pulpa de fructe și malțul de bere, în ingrediente și evitării deșeurilor. Cât despre producția de alimente la favr., aceasta are loc fără să fie risipite resurse adiționale.
Așadar, explică Alex pentru Green Start-Up, „am reușit să eficientizăm procesul de producție astfel încât să nu avem resturi organice. Rețetele pe care le-am dezvoltat folosesc umiditatea din malțul si pulpa de fructe astfel că nu folosim niciun strop de apă. Acest lucru a cântărit pozitiv și în calculul amprentei de carbon pentru conceptul favr., realizat împreună cu ECONOS, o companie specializată în ESG.”
Reacția clienților la alimente produse sustenabil
Până la favr. românii nu aveau acces la foarte multe alimente sustenabile, produse din materie primă secundară, deci produsele companiei au fost un experiment pentru piață, unul care a avut succes. Alex povestește că cele trei caracteristici ale snacks-urilor favr. s-au regăsit și în evaluările consumatorilor.
„Este tot pachetul de valori la care am lucrat când am creat favr.: Nutritiv, Sustenabil, Accesibil. Componenta de upcycling (procesul de transformare a unor resurse nefolosite în produse cu o valoare mai mare decât cea inițială) este lucrul care îi face curioși. Confirmă gustul și experiența crocantă și totul este "pecetluit" cu valorile nutriționale unde avem valori foarte mari de proteine și fibre pentru un produs din această categorie”, povestește fondatorul favr.
Aceeași opinie au avut-o și experți care au acordat produsului favr. CHIMEN , premiul pentru cel mai bun produs Plant Based la competiția Gustul Ales din 2024.
Succesul companiei este cu atât mai impresionant când ne raportăm la investiția inițială pe care aceasta s-a clădit, adică aproximativ 50.000 de euro fonduri proprii, însă ca urmare a succesului de până acum și a cererii crescute pentru aceste produse, favr. caută noi surse de finanțare.
Obiectivul pentru 2025: vânzările
Cu vânzări în valoare de aproximativ 21.000 de euro în 2023, favr. se așteaptă la venituri similare și pentru anul fiscal 2024, deci putem spune că trendul pentru companie este stabil spre ascendent.
Dar dincolo de faptul că pentru echipa favr., una dintre priorități este obținerea de finanțare pentru a crește și eficientiza afacerea, cel puțin la fel de importante au rămas și comercializarea produselor în lanțurile mari de magazine, dar și dezvoltarea de noi produse.
„Focusul în 2025 vor fi vânzările. Pentru favr., asta înseamnă și un impact pozitiv asupra mediului, deoarece prin refolosirea malțului și pulpei de fructe oprim 0,5 kg CO2e pentru fiecare kg de snacks-uri produs. În afară de asta, prin accesarea de fonduri vom căuta și soluții de eficientizare a consumului de energie în procesul de producție prin instalarea de panouri solare și baterii”, mai spune Alexandru Cristinoi.
Comentezi?