Creditele de carbon sunt instrumente de mediu pe care companiile le pot folosi pentru a-și compensa o parte din amprenta de carbon eliberată prin activitatea pe care acestea o desfășoară, fără a fi trasă la răspundere pentru emisiile respective. De exemplu, un credit de carbon este echivalent cu îndepărtarea din atmosferă a unei tone de dioxid de carbon.

Astfel, dacă o companie cumpără 100 de credite de carbon sau credite de carbon echivalente cu 100 de tone de carbon, aceasta poate elibera 100 de tone de gaze cu efect de seră prin activitatea sa, neutralizându-le complet.

Chiar și tu poți contribui la viitorul sustenabil, cumpărând credite de carbon. În medie, un american generează anual 16 tone de emisii de dioxid de carbon, în vreme ce media mondială este de 4 tone de emisii.

Ce rol au creditele de carbon

Creditele de carbon au de îndeplinit două obiective principale, primul fiind acela de a ajuta companiile să își reducă impactul asupra mediului, compensând emisiile pe care acestea le eliberează prin activitatea lor, emisii care nu pot fi eliminate în alte moduri.

Al doilea scop pe care îl au creditele de carbon este să le permită companiilor care eliberează aceste permise să își finanțeze activitatea de protejare a planetei. Creditele de carbon sunt emise în general de companii care contribuie la protejarea mediului înconjurător, prin eforturi de reîmpădurire sau împădurire a unei zone sau prin captarea carbonului în ocean sau în mod direct, folosind tehnologii de avangardă.

Astfel, organizațiile care lucrează în câmpul împăduririi sau protejării ecosistemelor sau cele care folosesc soluții naturale sau artificiale pentru îndepărtarea carbonului pot elibera permise pentru credite de carbon pe care alte companii care vor să folosească soluții rapide, pe termen scurt, pentru a-și reduce impactul negativ asupra planetei.

Microsoft este una dintre companiile care a cumpărat recent un număr mare de credite de carbon de la mai mute companii pentru a-și sprijini eforturile de decarbonizare, unul dintre acorduri fiind realizat cu Catona Climate. Astfel, compania americană de tehnologie a cumpărat credite de carbon echivalente cu îndepărtarea a 350.000 de tone de emisii de carbon, care vor fi livrate prin sprijinirea proiectelor agro-forestiere din Kenya.

Pe lângă îndepărtarea carbonului, fermierii vor beneficia de culturi mai productive și sănătoase, fără a utiliza fertilizanți, dar și de terenuri mai stabile în caz de ploi abundente. Printre obiectivele proiectului Lake Victoria Watershed Agroforestry se numără și prevenirea defrișărilor și protejarea ecosistemelor. Catona va colabora și cu experții din cadrul organizației non-profit Trees for the Future, care sunt concentrați pe sprijinul fermierilor care vor să își îngrijească mai bine terenurile agricole și să contribuie la regenerarea ecosistemelor.

În plus, dacă o companie a cumpărat un anumit număr de credite de carbon, însă nu mai are nevoie de toate, progresând pe partea de sustenabilitate pe alte paliere, ea le poate vinde pe cele rămase către o altă organizație care vrea să își reducă amprenta de carbon.

Astfel, de exemplu, dacă o companie a cumpărat credite de carbon echivalente cu 500.000 de tone de CO2, dar și-a redus cantitatea de carbon eliberată și are nevoie doar de 400.000, poate vinde cele 100.000 de tone rămase pentru a face profit, îmbunătățindu-și performanța de mediu.

Ce avantaje și dezavantaje au creditele de carbon

Pentru o companie care folosește credite de carbon, acestea pot aduce beneficii, dar pot deopotrivă să-i strice reputația, dacă nu sunt folosite înțelept. Pentru ca respectivele credite de carbon să fie eficiente și credibile în ochii investitorilor și ai consumatorilor, ele trebuie verificate de terți, iar așa cum este cazul pentru orice alt bun sau serviciu, un preț mai mare poate indica o calitate mai bună.

Totuși, unul dintre avantajele pe care îl oferă creditele de carbon este creșterea reputației și atragerea investitorilor, mai ales dacă aceste compensări de emisii sunt de calitate și sunt dovedite ca fiind benefice pentru mediu.

În al doilea rând, ele pot ajuta companiile să se alinieze cu cerințele de mediu tot mai stricte, fiindcă standardele ESG pun tot mai multă presiune pe companii pentru reducerea impactului asupra planetei.

În plus, creditele de carbon pot fi un mod foarte accesibil de a reduce amprenta de carbon a unei companii pe termen scurt, până când pot fi făcute investiții în tehnologii mai complexe pentru a permite decarbonizarea reală. Într-un fel, creditele de carbon pot oferi companiilor timp de gândire pentru a-și pune la punct o strategie solidă de mediu.

Cât despre dezavantaje, creditele de carbon nu reprezintă un înlocuitor pentru strategiile și măsurile reale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cum ar fi managementul mai bun al deșeurilor, operarea unei flote de mașini electrice sau trecerea la energie regenerabilă.

În plus, achiziția constantă a creditelor de carbon poate duce la pierderi financiare pentru o companie, fiindcă ele vor aduce beneficii de mediu doar pe termen scurt și pentru o anumită cantitate de emisii eliberate.

Astfel, în loc să investească în tehnologii care ar asigura o reducere constantă a emisiilor de dioxid de carbon, companiile ar putea fi nevoite să cumpere constant câte 100.000 de tone de credite de carbon doar pentru a se alinia reglementărilor de mediu.

Creditele de carbon joacă un rol important în lupta pentru o planetă mai curată, însă companiile nu trebuie să se bazeze prea mult pe această soluție, care le poate distrage de la investirea în propriile tehnologii și măsuri pentru sustenabilitate.

Sprijinirea organizațiilor care contribuie la protejarea planetei, a ecosistemelor și la implicarea comunităților locale este în mod cert benefică, însă în același timp, eforturile colective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră sunt cele care ne vor ajuta în atingerea obiectivelor climatice pe termen lung.