Coca-Cola lansează un fond de investiții pentru decarbonizarea producției de băuturi

Oficialii de la Coca-Cola Company au anunțat recent faptul că producătorul de băuturi răcoritoare și-a lansat fondul de investiții focusat pe sustenabilitate. Cu ajutorul acestuia se va investi în start-up-uri ce aduc pe piață soluții și tehnologii cleantech ce pot ajuta Sistemul Coca-Cola să își reducă amprenta de carbon.

ESG Today scrie că fondul de investiții lansat de Coca-Cola s-a lansat cu un capital de 138 de milioane de dolari, care includ o serie de investiții în valoare de 15 milioane de dolari de la companie, dar și de la o parte dintre partenerii săi din industrie.

Oficialii Coca-Cola au declarat că pentru a primi finanțarea, start-up-urile vor trebui să ofere soluții cleantech în stadiul de comercializare. Cele care prezintă cel mai mare potențial de decarbonizare pentru a reduce amprenta de carbon a Sistemului vor primi finanțările ulterioare.

John Murphy, Președinte și CFO la Coca-Cola Company, a declarat că „această finanțare oferă oportunitatea de a crea soluții cleantech și de a le pune pe piață cât mai repede prin intermediul sistemului Coca-Cola și în întreaga industrie. Ne așteptăm să avem acces la tehnologia modernă care să ne permită reducerea amprentei de carbon și să ne ajute să devenim mai sustenabili.”

Dana Settle, cofondatoare și Managing Partner la Greycroft, compania care va administra fondul de investiții, adaugă: „piața pentru un lanț de aprovizionare și pentru o producție sustenabile au fost în continuă creștere încă de când companiile au început să răspundă nevoilor clienților de a avea produse prietenoase cu mediul. Abordarea Greycroft este de a „investi oriunde”, iar prin această viziune, suntem de părere că vom putea identifica start-up-uri cu soluții cleantech potrivite, care pot fi scalate imediat.”



Citeste si