Un startup specializat în panouri solare primește 100 mil USD pentru prima sa fabrică

Compania producătoare de sisteme fotovoltaice CubicPV a anunțat recent o finanțare prin capital propriu de 103 milioane USD, bani pe care compania îi va folosi pentru dezvoltarea unei fabrici în SUA și pentru dezvoltarea unui plan pentru lansarea de produse.

ESG Today scrie că tehnologiile de producție ale CubicPV permit fabricarea de module tandem accesibile. Acestea sunt produse prin suprapunerea a două celule fotovoltaice care folosesc materiale diferite pentru semiconductori, iar astfel, eficiența energetică este cu 30% mai mare decât la panourile fotovoltaice convenționale.

Anul trecut în decembrie, oficialii CubicPV au anunțat planurile de a construi o fabrică în SUA cu o capacitate de producție a semiconductorilor singulari de 10GW. Încă de la anunțul respectiv, reprezentanții au declarat că au finalizat design-ul conceptual și că trebuie să aleagă locația pentru viitoare unitate de producție din două zone posibile. În prezent, se lucrează la finalizarea design-ului detaliat a fabricii respective.

Frank van Mierlo, CEO-ul CubicPV, a declarat că „anunțul de astăzi subliniază progresul considerabil pe care l-am făcut, competența inginerească a specialiștilor noștri, dar și capabilitatea tehnologiilor noastre de a deschide calea către un viitor solar mai puternic.”

SCG Cleanergy și Breakthrough Energy Ventures se numără printre companiile care au participat la runda de finanțare și s-a comunicat faptul că primele 35 de milioane de dolari sunt disponibile chiar de acum, în vreme ce restul sumei va fi pusă la dispoziție după atingerea fiecărui obiectiv.



Citeste si